AcasăPoliticaMihai Tudose, despre Schengen: Eu nu cred că se mai poate face...

Mihai Tudose, despre Schengen: Eu nu cred că se mai poate face nimic şi nu ştiu ce naiba mai negociem, că toată lumea a recunoscut că am îndeplinit toate criteriile tehnice / Nu cred că vom fi nici pe ordinea de zi, ţineţi minte ce vă spun

Sursa: Facebook/Mihai Tudose

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat marţi, la Antena 3, că el nu crede că se mai poate face nimic în privinţa aderării la Schengen şi nu ştie ”ce naiba mai negociem, că toată lumea a recunoscut că am îndeplinit toate criteriile tehnice”. ”Eu nu cred că vom fi nici pe ordinea de zi, ţineţi minte ce vă spun”, a mai spus Tudose, afirmând că speră ca anul viitor, pe preşedinţia spaniolă, prim-ministrul spaniol fiind social-democrat, să avem mai mult succes.

”O să spun exact ce gândesc şi ce am aflat pe aici. Eu nu cred că se mai poate face nimic şi nu ştiu ce naiba mai negociem, că toată lumea a recunoscut că am îndeplinit toate criteriile tehnice care trebuiau îndeplinite. Eu nu cred că vom fi nici pe ordinea de zi, ţineţi minte ce vă spun”, a spus Mihai Tudose.

El a precizat că mâine (miercuri, nr) se va face ordinea de zi pentru reuniunea JAI şi a arătat că nu crede că România se va afla pe ordinea de zi pentru aderarea la Schengen.

”Va intra Croaţia fluierând şi Bulgaria şi cu noi nici nu vom fi pe ordinea de zi”, a mai afirmat europarlamentarul PSD, el adăugând că ”prezenţa noastră pe ordinea de zi va necesita din partea unor state o poziţie argumentată, de ce nu sunt de acord”.

”Ultima dată când m-am uitat pe o hartă nu aveam graniţă cu Austria, poate au ei alte hărţi”, a mai comentat Mihai Tudose, referitor la argumentele invocate de austrieci în decizia de a nu susţine aderarea României în Schengen.

 

Tudose a arătat că ”sunt alte argumente, de ordin politic, economic, pe care nu le pot spune acele state, public, pe masă”.

”Eu sper că data viitoare, că va fi şi o dată viitoare. Acum, o să ziceţi că fac politică dar principalii vectori, astăzi, când stăm de vorbă, în România sunt preşedintele, premierul, ministrul de Interne, ministrul de Externe. Toţi din familia PNL, din familia de dreapta. Comisia este condusă de dreapta, Parlamentul este condus de dreapta, e familia lor politică”, a spus Tudose, menţionând că ţara care se opune, Austria, este guvernată de asemenea de dreapta.

”Aşteptăm, poate data viitoare, pe preşedinţia spaniolă, prim-ministrul spaniol fiind social-democrat, să avem mai mult succes”, a mai afirmat Tudose.

Sursa: News.ro

Articolul Mihai Tudose, despre Schengen: Eu nu cred că se mai poate face nimic şi nu ştiu ce naiba mai negociem, că toată lumea a recunoscut că am îndeplinit toate criteriile tehnice / Nu cred că vom fi nici pe ordinea de zi, ţineţi minte ce vă spun apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks