Parlamentul indonezian a aprobat marţi un text de lege ce incriminează sexul în afara căsătoriei, text denunţat de apărătorii drepturilor omului drept un recul de la libertăţi şi o alunecare spre fundamentalism în această ţară cu cea mai mare populaţie musulmană din lume, informează AFP şi Reuters, relatează Agerpres.
Această reformă a codului penal, care datează încă din vremurile când Indonezia era colonie a Olandei, a fost adoptată cu majoritatea voturilor deputaţilor. Ea pedepseşte în special relaţiile sexuale în afara căsătoriei, precum şi coabitarea cuplurilor necăsătorite.
Potrivit textului, coabitarea ilegală va fi pasibilă de şase luni de detenţie, iar relaţiile sexuale în afara căsătoriei – de un an de închisoare.
„Am făcut tot ce ne-a stat în putere pentru a ţine cont de chestiunile importante şi de diferite opinii care au fost dezbătute”, a declarat în parlament ministrul indonezian al justiţiei Yasonna Laoly. „Cu toate acestea, este timpul să luăm o decizie importantă cu privire la amendarea codului penal şi să lăsăm în urma noastră codul penal colonial pe care l-am moştenit” în timpul independenţei ţării în 1949, a adăugat ministrul.
Un purtător de cuvânt al comitetului însărcinat cu elaborarea proiectului din cadrul Ministerului Justiţiei, Albert Aries, a afirmat că reforma va proteja instituţia căsătoriei. El a subliniat că actele sexuale de dinaintea căsătoriei şi cele din afara căsătoriei nu vor putea fi semnalate decât de consort, părinţi sau copii, ceea ce limitează de facto anvergura textului legislativ.
Însă detractorii noii legi o denunţă drept una ce instituie o atingere la adresa libertăţii moravurilor. Potrivit grupurilor de apărare a drepturilor omului, noile amendamente subliniază o alunecare crescândă spre fundamentalism într-o ţară multă vreme apreciată pentru toleranţa sa religioasă şi unde laicitatea este înscrisă în Constituţie.
Noile reguli vor putea totodată să aibă un impact major asupra comunităţii LGBTQ din Indonezia, unde căsătoria între persoane de acelaşi sex nu este autorizată.
Circa o sută de persoane care protestau împotriva proiectului de lege au desfăşurat luni la Jakarta o pancartă galbenă pe care se putea citi: „Respingeţi adoptarea revizuirii codului penal”. Unii au depus petale de flori pe banderolă, cum se face la înmormântări.
O altă manifestaţie pentru respingerea noii legi era prevăzută marţi în faţa sediului parlamentului.
Textul votat, care mai trebuie semnat de preşedintele indonezian Joko Widodo, va deveni aplicabil în trei ani.
sursa – AGERPRES
Articolul Indonezia: Parlamentul a votat un proiect care incriminează sexul şi convieţuirea în afara căsătoriei apare prima dată în Ecopolitic.