Noua Sală Polivalentă din municipiul Piteşti, cu o capacitate de aproape 5.000 de locuri, a fost inaugurată oficial joi.
Panglica a fost tăiată de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu şi primarul municipiului Piteşti, Cristian Gentea.
‘Aşteptarea a luat sfârşit. Începând de astăzi, sportul piteştean se mută în casă nouă. Echipele noastre de baschet, volei, judo, karate, box vor evolua în această sală impresionantă, realizată de către Ministerul Dezvoltării, prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii. (…) Primăria Piteşti, Consiliul Local Piteşti au pus la dispoziţie terenul şi au realizat amenajările exterioare, branşamentele la utilităţi şi parcarea suplimentară’, a spus primarul Cristian Gentea.
Edilul a precizat că ‘Piteşti Arena’ va găzdui, în viitor, importante competiţii sportive naţionale şi internaţionale, dar şi evenimente culturale.
Lucrările la noua sală au început în anul 2020 şi au costat aproape 100 de milioane de lei, bani asiguraţi de Compania Naţională de Investiţii. ‘Piteşti Arena’ are o capacitate de până la 4.800 de locuri.
Prima competiţie sportivă găzduită de noua sală este Campionatul Naţional de Ashihara-Karate, desfăşurat între 8 şi 10 decembrie.