AcasăStiri generaleGiurgiu: Două femei, rănite în urma unui accident rutier la Mogoşeşti

Giurgiu: Două femei, rănite în urma unui accident rutier la Mogoşeşti

Două femei cu vârste de 48 de ani, respectiv 64 de ani, au rămas încarcerate şi au fost transportate la spital, în urma unui accident rutier ce s-a produs joi, în localitatea Mogoşeşti, între două autoturisme.

‘ISU Giurgiu a fost solicitat prin 112, în urmă cu puţin timp, să intervină în localitatea Mogoşeşti, judeţul Giurgiu, în urma producerii unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, persoanele rănite fiind din aceeaşi maşină. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni şi Gărzii de Intervenţie Colibaşi, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD şi două ambulanţe SAJ’, se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu.

Conducătoarea auto, în vârstă de 48 de ani, a rămas blocată în autovehicul, fiind necesară folosirea accesoriilor de descarcerare pentru a fi extrasă, în siguranţă.

Aceasta era conştientă şi a fost preluată de ambulanţa SAJ şi transportată la spitalul judeţean.

Şi una dintre pasagere, o femeie în vârstă de 64 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost transportată la spital.

În maşina cu persoane rănite a mai fost un pasager care a primit îngrijiri medicale la faţa locului.

Şoferul celui de-al doilea autoturism nu a fost rănit.

Poliţiştii rutieri efectuează cercetări cu privire la cauzele şi condiţiile producerii accidentului. AGERPRES / (AS – autor: Camelia Bigan, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks