Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a fost chemat în ţară pentru consultări, această decizie fiind, potrivit cutumelor diplomatice, „un gest politic care subliniază poziţia României de dezacord ferm cu conduita Austriei şi indică decizia de diminuare a nivelului actual al relaţiilor cu acest stat”, a anunţat, vineri, Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
Potrivit sursei citate, conducerea ambasadei va fi asigurată la nivel de însărcinat cu afaceri ad interim.
„Ministerul Afacerilor Externe informează că, având în vedere poziţia Austriei de a vota negativ Decizia privind aderarea României la spaţiul Schengen în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din 8 decembrie 2022, din dispoziţia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Austria, Emil Hurezeanu, a fost chemat în ţară pentru consultări. Conducerea Ambasadei României la Viena va fi asigurată la nivel de însărcinat cu afaceri ad interim”, se arată în comunicat.
- Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne a respins, joi, aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen, două voturi fiind împotrivă, în condiţiile în care era nevoie de unanimitate.
Dintre cele 27 de ţări membre UE, Austria şi Olanda au votat împotrivă, cea din urmă menţionând că se opune doar aderării Bulgariei, conform unor surse concordante de la Bruxelles, care afirmă însă că discuţiile continuă pe tema aderării României şi Bulgariei.
The post Ambasadorul României în Austria, chemat în ţară pentru consultări appeared first on News Bucuresti.