Cei 50 de ani de la inaugurarea Casei de Cultură a Sindicatelor (CCS) din Oradea vor fi sărbătoriţi, în preajma Crăciunului, pe 19 decembrie, prin Concertul extraordinar ‘Noi umblăm a colinda şi cu drag a vă cânta’, organizat de Consiliul Judeţean Bihor prin Centrul de Cultură al judeţului, cu colindat, dar şi cu cântec, joc şi voie bună specifice acestei sărbători mari.
Programul este realizat în colaborare cu cursanţii, absolvenţii şi profesorii Şcolii de Arte Francisc Hubic, cu ansambluri locale şi nu numai, alături de nume sonore ale muzicii populare.
‘Anul acesta aniversăm 50 de ani de la inaugurarea clădirii instituţiei care a avut loc în 1972, după patru ani de lucrări, printr-un spectacol de gală în data de 30 Decembrie, de Ziua Republicii Numit Sărbătoare-n casă nouă, a fost susţinut de Ansamblul folcloric Nuntaşii Bihorului, care dansau deja de vreo doi ani pe schelele casei de cultură. 30 Decembrie era atunci o sărbătoare foarte importantă, iar sala fost arhiplină’, a declarat vineri, pentru AGERPRES, directorul CCS, Marius Creţu, în această funcţie de 30 de ani.
Potrivit directorului Marius Creţu, şi spectacolul la 50 de ani va fi foarte vizionat, deoarece biletele pentru cele 750 de locuri ale sălii sunt deja aproape epuizate.
Momentele de aducere aminte vor fi dedicate fostului regizor al Ansamblului folcloric Nuntaşii Bihorului, Mircea Popescu, a cărui zi de naştere era chiar pe 30 decembrie şi fostului coregraf al ansamblului, timp de 50 de ani, Florian Clepe. Soţiile acestora vor primi, în semn de preţuire, câte o plachetă comemorativă.
În decoruri tradiţionale de iarnă, vor sosi cetele de colindători, care vor prezenta obiceiuri străvechi de Crăciun. Publicul spectator va fi colindat de cursanţi şi absolvenţi ai Şcolii de Arte Francisc Hubic alături de cadrele didactice de la clasa de canto popular, alte grupuri de colindători ale unor ansambluri locale, din Bihor, Banat, Sălaj şi Sibiu.
‘Valorificând aceste tradiţii şi frumosul din folclor, transpunând publicul în lumea satului de altă dată, vom observa că aceste elemente de cultură ne vor sensibiliza şi bucura în acelaşi timp. Armonia şi emoţia estetică puternică impresionează pozitiv, deopotrivă, pe toţi cei implicaţi. Dacă la sat acest proces de transmitere este înlesnit de contactul direct cu ţăranul şi creaţia sa, la oraş sarcina ne revine nouă, promotorilor artei tradiţionale, care avem datoria să-i apropiem pe toţi cei care îşi doresc de valorile tradiţionale ale poporului din care facem parte,’ a declarat dirijorul Liviu Buţiu, manager interimar al Centrului de Cultură al judeţului Bihor.
Îşi vor da concursul grupul vocal ‘Lioara’, coordonat de prof. Antonela Ferche Buţiu şi mai mulţi interpreţi bihoreni: Teodora Şandru, Ciprian Mocan, Andrada Tulvan, Florica Ruja, Antonela Ferche Buţiu, Maria Sidea şi constructorul de viori cu goarnă Marius Mihuţ – Tezaur uman viu.
Invitaţi speciali din alte zone folclorice sunt Sava Negrean Brudaşcu şi grupul de colindători din Buciumi-Sălaj, Liliana Laichici, din Banat şi Alina Pinca şi grupul de colindători din Sibiu.
Cele trei ansambluri folclorice bihorene participante sunt: ‘Bărdăuţa’ din Borod, ‘Muguri şi mlădiţe de tezaur’ din Beiuş, coordonator Anca Banda şi desigur, cel mai vechi şi mai prestigios ansamblu din judeţ – ‘Nuntaşii Bihorului’, instructor Dinu Avram.
Acompaniamentul este asigurat de orchestra ‘Rapsodia bihoreană’, sub bagheta dirijorului prof. Liviu Buţiu, o orchestră cu notorietate de necontestat pe plan local si naţional, câştigată prin numeroasele concerte şi emisiuni realizate la Televiziunea Română şi nu numai.
‘Nu o dată, această orchestră, prin suitele atent orchestrate de dirijorul Liviu Buţiu, au ridicat sala în picioare. Suntem siguri că şi pe 19 decembrie, la 50 de ani ai Casei de Cultură, va fi un concert cu adevărat memorabil,’ a mai precizat directorul Creţu.
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea are o viaţă culturală neîntreruptă de 50 de ani, fiind locul de desfăşurare a celor mai importante evenimente şi manifestări cultural-artistice, politice sau de altă natură, cu participarea a numeroase somităţi naţionale şi internaţionale.
În medie, spectacolele proprii au fost în număr de circa 300 pe an, iar cele găzduite din afară au fost nenumărate. Este cea mai mare casă de cultură din judeţul Bihor, una din cele 50 de instituţii similare din ţară.
Aici funcţionează Ansamblul folcloric Nuntaşii Bihorului, cu 12 perechi de dansatori ce pot reprezenta România pe orice scenă din lume, dar şi o pepinieră de copii pentru viitorii dansatori, o trupă de teatru, o şcoală de balet, două şcoli de dans de societate şi chiar un loc de joacă pentru copii, cu ateliere specifice, foarte apreciat.