Bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru anul 2023 a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate reunite.
Potrivit proiectului de buget transmis în Parlament de Guvern, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va avea în 2023 un buget de 2,67 miliarde lei, în creştere cu 1.518% faţă de execuţia preliminată din acest an.
Această creştere enormă a bugetului vine după ce Instanţa supremă a preluat de la Ministerul Justiţiei cheltuielile de personal din instanţele judecătoreşti.
La capitolul cheltuieli de personal este prevăzută suma 2,64 miliarde lei, în creştere de 1.666% faţă de execuţia preliminată din 2022, când suma alocată a fost de 149 milioane lei.
La categoria bunuri şi servicii suma alocată anul viitor este de 14 milioane lei (creştere de 25%).
‘Bugetul propus de Ministerul Finanţelor pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în limita inferioară celei propuse de ICCJ. Chiar şi aşa, apreciem că acest buget este satisfăcător în acest moment, în sensul că asigură finanţarea activităţii Înaltei Curţi pe parcursul anului 2023, atât sub aspectul cheltuielilor de personal, cât şi pe zona de bunuri şi servicii. Sperăm însă într-o rectificare pozitivă pe anul 2023, pentru a putea duce la bun sfârşit toate proiectele în care ICCJ este implicată. Sub aspectul bugetului instanţelor, trebuie să vă spun că trăim un moment istoric. Bugetul instanţelor a trecut la Înalta Curte începând cu anul 2023. Am primit un buget, mie îmi este şi greu să citesc aceste cifre. Este de 15 ori bugetul Înaltei Curţi. Înţeleg că este un buget satisfăcător pentru a acoperi cheltuielile pentru cei aproximativ 15.000 judecători, grefieri, personal auxiliar din toate instanţele’, a declarat şefa ICCJ, Corina Corbu.
Ministerul Justiţiei a anunţat recent că, în temeiul prevederilor articolului 142 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, cheltuielile de personal şi alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal aferente instanţelor judecătoreşti nu mai sunt cuprinse în bugetul ministerului, fiind preluate la bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De aici, o suplimentare a bugetului ICCJ cu 2,521 miliarde lei.