Un tânăr de 23 de ani, din localitatea Apaţa, a fost reţinut de poliţiştii braşoveni la scurt timp după ce ar fi sustras nişte bunuri dintr-o casă, el fiind depistat de o patrulă de poliţie rutieră în zona în care ar fi comis fapta, membrii echipajului urmărindu-l pe mai multe străzi.
Conform IPJ Braşov, poliţiştii au fost alertaţi de comportamentul suspect al tânărului.
‘Echipajul de poliţie rutieră, în timp ce se afla în serviciu, pe o stradă din municipiul Braşov, a observat un bărbat care alerga, având un comportament suspect la vederea autospecialei de poliţie, astfel că poliţiştii au procedat la urmărirea pedestră a acestuia. În încercarea de a scăpa, bărbatul a escaladat peretele unui garaj şi a continuat alergarea pe acoperişul clădirii, dar, cu toate acestea, a fost ajuns şi imobilizat de către cadrele de poliţie. Asupra bărbatului, în rucsacul ce-l avea în spate, au fost găsite mai multe bunuri pe care le-ar fi sustras din interiorul unei locuinţe din apropiere’, a precizat sursa citată.
Cercetările efectuate au stabilit faptul că tânărul în cauză nu este la prima faptă de acest gen, în trecut acesta fiind cercetat şi condamnat, în repetate rânduri, pentru săvârşirea de infracţiuni contra patrimoniului, fiind eliberat condiţionat din penitenciar la data de 15 noiembrie.
Faţă de bărbatul cercetat s-a întocmit un nou dosar de cercetare penală, împotriva sa luându-se măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, ulterior o instanţă de judecată emiţând mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pe numele acestuia.
Cercetările sunt continuate de poliţişti, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.