Noua Zeelandă le va permite infirmierelor şi moaşelor cu cetăţenie străină să solicite imediat statutul de rezident, a anunţat luni statul insular, afectat de o penurie de personal de îngrijire, transmite AFP, scrie Agerpres.
Modificările aduse mecanismului de imigrare înseamnă că persoanele eligibile vor putea obţine statutul de rezident în procedură accelerată începând de joi, a explicat prim-ministrul Jacinda Ardern.
Pe ‘lista verde’ care le permite lucrătorilor calificaţi să primească viză de rezident au fost adăugate şi locuri de muncă de medici specialişti.
Organizaţia infirmierilor din Noua Zeelandă estimează că ţara are nevoie de încă aproximativ 4.000 de infirmiere.
Mai devreme în cursul acestui an, ministrul sănătăţii, Andrew Little, declarase că trebuie găsiţi sute de îngrijitori doar în domeniul sănătăţii mintale.
Noua Zeelandă este ‘cel mai bun loc unde să trăieşti, să munceşti şi să te distrezi’, a declarat Jacinda Ardern, într-un mesaj de promovare a noii măsuri.
‘Trebuie să fim atât de competitivi pe cât putem fi’, a subliniat Ardern, al cărei guvern este acuzat de unele voci că a întârziat să reacţioneze în faţa deficitului de personal.
‘Acordarea unei căi directe (spre statutul de rezident) infirmierelor ar fi trebuit să aibă loc acum un an’, a declarat Erica Stanford, din Partidul Naţional, de opoziţie.
Alte zece profesii au fost incluse luni pe ‘lista verde’ ce permite întărirea forţei de muncă, mai ales în sănătate, educaţie şi construcţii.
În Noua Zeelandă, rata şomajului este de 3,3%, 97.000 de persoane fiind în prezent fără loc de muncă şi în căutarea unuia.
sursa – AGERPRES
Articolul Noua Zeelandă va facilita accesul personalului de îngrijire străin la statutul de rezident apare prima dată în Ecopolitic.