O cantitate de nouă kilograme de articole pirotehnice ce ar fi fost achiziţionate online au fost confiscate de poliţiştii din Sălaj de la o tânără în vârstă de 26 de ani, din localitatea Crişeni.
‘Luni, 12 decembrie, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj au identificat o femeie de 26 de ani, din comuna Crişeni, care deţinea fără drept, 9 kilograme de articole pirotehnice, din categoriile F3 şi F2, pe care le-ar fi achiziţionat online. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar obiectele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării’, se arată într-o informare de presă transmisă marţi de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj.
Reprezentanţii IPJ Sălaj reamintesc faptul că deţinerea articolelor pirotehnice din categoriile F3 şi F2 este interzisă publicului larg, cu excepţia persoanelor care au calitatea de pirotehnician autorizat, iar operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la trei luni la un an.
‘Poliţiştii sălăjeni vor acţiona, în continuare, pentru combaterea cu fermitate a comerţului ilegal cu articole pirotehnice, dar şi a folosirii ilegale a acestora, ca factor important în asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prin care să se prevină apariţia unor accidente sau pagube materiale’, se mai arată în informarea menţionată. AGERPRES / (AS – autor: Sebastian Olaru, editor: Marius Frăţilă)