AcasăPoliticaBugetul Jocurilor Olimpice de la Paris a crescut

Bugetul Jocurilor Olimpice de la Paris a crescut

Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi paralimpice de la Paris (COJO) a adoptat, luni, un buget în creştere cu 10 la sută (cu 400 de milioane de euro), care a ajuns astfel la 4,38 miliarde de euro, în special din cauza inflaţiei şi a costurilor subestimate, informează AFP, potrivit Agerpres.

Între 2018 şi 2022, bugetul COJO a crescut cu 600 de milioane de euro. Acesta a ajuns de la 3,8 miliarde euro în 2018 la 3,9 miliarde în 2020, apoi la 3,98 miliarde la finele lui 2021 şi acum la 4,38 miliarde euro. La lansarea candidaturii, bugetul COJO fusese estimat la 3,3 miliarde de euro, cu un miliard mai puţin decât în prezent.

Inflaţia a majorat bugetul cu 195 de milioane de euro, cu 120 de milioane anul acesta şi cu 75 de milioane euro în 2023 şi 2024.

Bugetul COJO se axează pe trei surse de venituri de origine privată: bilete, sponsori şi o contribuţie a Comitetului Internaţional Olimpic (CIO). Statul şi colectivităţile contribuie până la valoarea de 100 de milioane de euro doar pentru organizarea Jocurilor Paralimpice. În cadrul acestei revizuiri bugetare, aceştia adaugă 111 milioane de euro, dintre care 70 de milioane de euro de la stat.

În plus vor fi alocate 71 de milioane de euro pentru Jocurile Paralimpice, din care statul vine cu 44,5 milioane, Metropola Parisului cu 15 milioane, oraşul Paris cu 5,6 milioane şi regiunea Ile-de-France cu 5,6 milioane, a precizat COJO într-un comunicat publicat luni.

COJO a adăugat că este pe cale să-şi atingă obiectivul de a obţine 80 la sută din suma de 1,1 miliarde de euro propusă din sponsorizări până la finele lui 2022, principalii parteneri fiind Orange, EDF, BPCE, Sanofi sau Carrefour.

În total, factura globală a Jocurilor Olimpice este 8,7 miliarde de euro.

sursa – AGERPRES

Articolul Bugetul Jocurilor Olimpice de la Paris a crescut apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks