AcasăStiri generaleInfotrafic: Lucrări de reparaţii pe autostrăzile A1 Bucureşti - Piteşti şi pe...

Infotrafic: Lucrări de reparaţii pe autostrăzile A1 Bucureşti – Piteşti şi pe A2 Bucureşti – Constanţa; circulaţie restricţionată

Circulaţia este restricţionată vineri pe autostrăzile A1 Bucureşti – Piteşti şi pe A2 Bucureşti – Constanţa, pentru efectuarea de lucrări de reparaţii la carosabil.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că vineri se efectuează lucrări de reparaţii la carosabil pe autostrăzile A1 Bucureşti – Piteşti şi A2 Bucureşti – Constanţa.

* pe sensul către Capitală al autostrăzii A1 Bucureşti – Piteşti, pe tronsonul kilometric 75 – 65, între localităţile Ioneşti şi Olteni, judeţul Dâmboviţa, se trasează marcaje rutiere, până la ora 17,00, astfel că circulaţia este restricţionată progresiv şi alternativ pe benzile 1 şi 2;

* pe sensul către litoral al autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, la km 157 (localitatea Feteşti) şi 160 (localitatea Cernavodă), se efectuează montarea parapetului median, până la ora 16,00, astfel că traficul rutier este deviat de pe banda a doua pe prima bandă.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să reducă viteza în zona lucrărilor şi să semnalizeze orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks