Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania ‘Liviu Rebreanu’ a sărbătorit, în perioada 5 – 15 decembrie, 60 de ani de teatru în limba română, în cadrul microstagiunii SPOT 60.
Directorul artistic al Companiei ‘Liviu Rebreanu’, Dan Rădulescu, a vorbit, într-un interviu acordat AGERPRES, despre ce au însemnat aceşti 60 de ani, dar şi despre momentele reprezentative pentru instituţie în cele şase decenii de activitate.
”Sărbătoarea aparţine instituţiei, aparţine Companiei ”Liviu Rebreanu”, aparţine tuturor acestor oameni care şi-au dedicat timp de 60 de ani sufletul, priceperea, talentul pe această scenă (…), pentru că aceşti 60 de ani înseamnă 60 de ani de teatru în limba română”, a spus Rădulescu.
AGERPRES: Ne întâlnim la finalul momentului aniversar SPOT 60 prin care aţi marcat cele şase decenii de teatru în limba română la Târgu Mureş. Aceste zece zile au însemnat nu doar spectacole, ci şi întâlniri, evocări, retrospective. Din punct de vedere emoţional, cum a fost acest moment pentru omul, actorul şi directorul artistic al Teatrului Naţional Târgu Mureş – Compania ‘Liviu Rebreanu’, Dan Rădulescu?
Dan Rădulescu: În aceste 10 zile au fost alături de noi oameni importanţi de pe scena teatrului românesc, actori, regizori, oameni de teatru, cronicari, critici. Cum să fie pentru mine personal? Cred că nu eu sunt pionul important aici pentru că sărbătoarea aparţine instituţiei, aparţine Companiei ”Liviu Rebreanu”, aparţine tuturor acestor oameni care şi-au dedicat timp de 60 de ani sufletul, priceperea, talentul pe această scenă şi în semnul Teatrului Naţional, pentru că, nu-i aşa, aceşti 60 de ani înseamnă 60 de ani de teatru în limba română.
AGERPRES: Teatrul din Târgu Mureş are o misiune foarte importantă pentru comunitatea de aici, dar joacă un rol foarte important şi în ceea ce înseamnă întregul teatru românesc. Au fost de-a lungul celor şase decenii momente reprezentative pentru istoria teatrului românesc. L-aţi evocat, în această aniversare, pe Gheorghe Harag cu a sa de neuitat ‘Livadă de vişini’ şi aţi punctat câteva dintre momentele esenţiale de după ’90. Ce alte spectacole sau prezenţe artistice credeţi că au marcat istoria acestei instituţii?
Dan Rădulescu: Au mai fost de-a lungul acestor şase decenii spectacole relevante. Pentru noi a fost destul de dificil să alegem microstagiunea pe care organizatorii au propus-o. N-a cuprins spectacolele, toate spectacolele bune şi foarte bune pe care Compania ”Liviu Rebreanu” le are şi iarăşi am mers pe acele spectacole, care unele dintre ele au fost selecţionate în diferite festivaluri naţionale şi la Întrunirea Teatrelor Naţionale de la Chişinău, spectacole care au fost nominalizate pentru galele UNITER de-a lungul timpului, şi aşa am ajuns la reluări de spectacole din stagiunea noastră, cum ar fi ‘Şcoala nevestelor’, spectacol pe care l-am reluat după trei ani şi jumătate, el având o vechime de 10 ani, un spectacol care suntem doritori să-l continuăm, un spectacol care va reveni în stagiune şi în repertoriu, pentru că, aşa cum aţi putut vedea, e un spectacol care are priză mare la public, este o rescriere practic a lui Moliere de către inegalabilul scriitor şi regizor Cristi Juncu. Chiar spuneam despre el la una dintre melodrame că este asemenea unui compozitor, rescrie partitura şi face minuni cu textele pe care le defineşte.
Celelalte spectacole… sigur am avut şi producţii noi, e vorba de ‘Ierbar’, a cărui premieră a avut loc în stagiunea asta, un spectacol minunat, un spectacol feeric, poetic, sub amprenta lui Radu Afrim, şi ‘Jocul ielelor’ de Camil Petrescu, care a fost de fapt spectacolul aniversar al acestei sărbători, în regia lui Adi Iclenzan. Sigur, am mai avut şi ‘Kasimir şi Karoline’, regia Laszlo Bocsardi, sau spectacolul lectură ‘Ţara zânelor’, în regia lui Keresztes Attila şi Laurenţiu Blaga, o coproducţie între cele două companii ale Teatrului Naţional Târgu Mureş.
Credem că am reuşit să oferim publicului diversitate, calitate şi, în primul rând, în acest crâmpei de microstagiune sau această microstagiune, ne-am axat şi pe gusturile pe care le cunoşteam din partea comunităţii, pentru că, în primul şi în primul rând, cred eu că orice teatru naţional din provincie, aşa cum s-a obişnuit să se spună, are datoria în primul rând faţă de comunitatea în care se află şi mai apoi să facă nişte spectacole pentru scena mare a teatrului românesc. Sigur că fiecare dintre aceste teatre naţionale au această oportunitate de a se întâlni în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, în care sigur fiecare merge cu ce are mai reprezentativ şi mai bun.
AGERPRES: Revenind la prezent, Teatrul Naţional din Târgu Mureş – Compania ”Liviu Rebreanu” este o prezenţă atât în Festivalul Naţional de Teatru, cât şi în celelalte mari festivaluri din România. Cei mai mari regizori ai momentului vin să lucreze aici tocmai pentru că găsesc ceea ce puţine teatre mai au, din păcate, o trupă. Cum credeţi dumneavoastră că se păstrează în ziua de azi ideea de trupă, ţinând cont că faceţi parte de ani buni din această trupă şi din distribuţii reprezentative?
Dan Rădulescu: Cred că secretul păstrării trupei la un nivel calitativ ridicat o dau motoarele trupei, actorii care devin model pentru actorii tineri care vin pe parcurs şi disciplina, rigurozitatea, cred că sunt calităţi pe care orice trupă care se respectă trebuie să le aibă, şi sigur, într-adevăr, cei mai mari regizori la această oră din teatrul românesc vin la Târgu Mureş pentru că ei repetă aceste gesturi datorită faptului că au şi ei rezultate extraordinare alături de noi şi noi alături de ei, avem foarte multe nominalizări, premii la diferite festivaluri în regia lor, şi atunci sigur că chimia asta care se stabileşte în toţi anii ăştia dă roade. Sigur că avem şi noi necazurile şi eşecurile noastre pe care trebuie să ni le asumăm şi asta face parte din meserie şi din ceea ce facem noi în fiecare zi, dar sigur tindem să facem spectacole bune, foarte bune şi extraordinare, dacă se poate.
AGERPRES: Aţi oferit la SPOT 60 şi câteva transmisii live ce au putut fi urmărite de oriunde din ţară. Cât de importantă consideraţi această deschidere pe care o oferă online-ul unui teatru, mai ales că aţi fost una dintre instituţiile cele mai active din acest punct de vedere şi pe perioada pandemiei?
Dan Rădulescu: Pentru noi pandemia, poate paradoxal, a fost mană cerească. De ce? Pentru simplul motiv că noi am muncit mai mult în perioada pandemică decât am muncit în general, şi de ce mai mult, pentru că ne-am băgat în această zonă online, a luat naştere acest proiect ‘Ro.Drama’ şi ne-am apucat de istoria teatrului românesc de la începuturi până în prezent, lucru care ne-a dat mare bătaie de cap, în sensul în care trebuia să facem rost de texte, să le buchisim, să repetăm. Asta a însemnat zoom-uri, a însemnat întâlniri pe grupuri, a însemnat, la un moment dat, când s-a putut, întâlniri în teatru, stat cu mască, repetat, deci a fost o nebunie. Dar am văzut că totuşi proiectul ăsta a prezentat interes.
Noi am hotărât să-l continuăm şi până în ziua de azi şi în cadrul sărbătorii am ales, ca melodramă, două spectacole relevante pentru perioada respectivă, ale Teatrului Naţional, ale Companiei ‘Liviu Rebreanu’. Este vorba despre piesa Andreei Vălean, ‘Eu când vreau să fluier, fluier’, în regia lui Teodor Cristian Popescu, şi ‘Năpasta’ în regia lui Cristi Juncu. Despre ‘Eu când vreau să fluier, fluier’ nu pot să vorbesc foarte mult, că aş fi foarte subiectiv, e un spectacol care la vremea respectivă a fost un fel de ‘Livada de vişini’ a lui Harag, la vremea lui şi pentru toată distribuţia, pentru că am şi reuşit să ne întâlnim după 25 de ani în aceeaşi formaţie, în aceeaşi distribuţie, fără excepţie, singura excepţie a fost vocea lui Fiscuteanu, care, din păcate, nu mai e printre noi, şi l-am rugat pe Cristache, director general adjunct, să ne ajute cu vocea lui frumoasă. Dar în rest, în ceea ce priveşte ‘Năpasta’, sigur, şi acolo am avut o pierdere imensă, e un spectacol al lui Cristi Juncu din 2002, un spectacol de avangardă la vremea respectivă, pentru că totuşi era vorba despre drama lui Caragiale, ‘Năpasta’, pusă într-o cheie extrem de inovativă la vremea aia şi ne aşteptam să avem tot felul de reacţii din partea publicului sau din partea presei. Dar se pare că totul a fost atât de bine gândit, încă o dată, Juncu nu greşeşte, nu ştiu ce Dumnezeu face, nu greşeşte, şi ne-am bucurat de reluările astea două de lecturi.
Cred că eu m-am bucurat mai mult de reluările astea decât m-am bucurat de celelalte spectacole, pentru că ele m-au întors în timp şi nu credeam vreodată, fără niciun fel de preparaţie, cum spun magicienii, să mi se dea de pe ochi, aşa ca un fel de văl şi să revăd şi să mă văd pe scenă în situaţia respectivă. Deci, din punct de vedere afectiv, imediat s-a întâmplat un miracol, în sensul în care nu mai era lectură, era trăire pur şi simplu, adică ne întorceam fiecare în personaje, ceea ce înseamnă foarte mult, înseamnă că acele personaje există încă în noi, deci ne-au marcat, ne-au marcat existenţa, ne-au marcat profesia şi, de fapt, astea sunt costurile pe care un actor le plăteşte, faptul că te costă şi rămâne în tine, e o parte din tine şi în momentul în care apeşi butonul ăla se pare că drive-ul, sau cum îi spune, funcţionează. Deci, nu se uită nimic în momentul în care eşti ataşat emoţional de câte un personaj.
AGERPRES: Anul acesta aţi luat un premiu pentru comedie la Galaţi. Cât de multă nevoie este de comedie în ziua de azi în condiţiile în care sunt atât de multe teme/problematici pe care teatrul are datoria morală de a ni le aduce în faţă?
Dan Rădulescu: Prin faptul că există totuşi un festival de comedie la Galaţi e clar că lumea are nevoie de comedie, pentru că şi la Galaţi festivalul durează opt zile, sunt opt spectacole din toată ţara, deci e clar că fiecare teatru are cel puţin o comedie, dar, din punctul meu de vedere, care am jucat mulţi ani comedie şi sper să mai joc, este nevoie mai ales în aceste vremuri de genul ăsta de teatru, de dramaturgie, pentru că lumea e destul de apăsată de tot felul de nevoi, de ziua de mâine, sigur că nu trebuie să ne transformăm în teatre sau, mă rog, să transformăm repertoriul doar mergând pe comedii bulevardiere, comedii facile, în general. Sunt comedii de foarte bună calitate, cine şi-ar fi închipuit, de exemplu, iarăşi revin la ‘Şcoala nevestelor’, că la un Moliere se poate râde atâta. Adică da, deci se poate şi este nevoie şi noi, cel puţin în stagiunea viitoare 2023-2024 dorinţa mea şi a Companiei e să avem nişte comedii proaspete, cel puţin două comedii proaspete, pe sală mare, şi să vedem în ce măsură vom reuşi, dar eu cred că publicul, cel puţin din Târgu Mureş, aşteaptă zona asta de entertainment. E o nişă foarte căutată şi foarte dorită.
AGERPRES: Revenim la SPOT 60. După fiecare spectacol aţi avut întâlniri cu publicul, cu criticii, cu teatrologi. Cum au fost aceste întâlniri privite de actori, de public?
Dan Rădulescu: Actorii în general sunt obişnuiţi cu genul ăsta de discuţii, mai ales în festivaluri. Sunt unele teatre care optează pentru aceste discuţii post-spectacol, care sunt benefice şi de o parte şi de alta, pentru că din punct de vedere al cronicarilor sau al criticilor, probabil prin întrebările lor află mai multe din ceea ce înseamnă culisele construcţiei unui spectacol. De multe ori se întâmplă ca şi un cronicar sau altul să ne pună în situaţia unei întrebări sau unei discuţii prin care noi, actorii, ne dăm seama că respectiva persoană şi-a imaginat o situaţie pe care noi nici n-am visat-o. Adică el înţelegea dintr-o situaţie un lucru, dar nu era vorba de aşa ceva. Sigur că iarăşi vorbim despre gusturi, dar încă o dată revin, actorii sunt obişnuiţi cu astfel discuţii. Pentru ei înseamnă un feedback imediat, pentru că, sigur, dincolo de aplauze, care sunt hrana noastră spirituală, şi părerea specialiştilor contează, pentru că fiecare ne dorim succes şi faimă, dar ponderat. Sigur îţi trebuie o confirmare a specialistului, care poate fi la un moment dat, că şi ei sunt oameni, subiectivă, nu neapărat obiectivă. Ce place unui critic poate să nu placă unei săli întregi, nu e bătut în cuie.
AGERPRES: Ce proiecte urmează pentru Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania ”Liviu Rebreanu”?
Dan Rădulescu: În prima decadă a lunii ianuarie încep repetiţiile la o monogramă a unui coleg de-al nostru, a colegului nostru Ion Vântu, text al unui autor rus, în regia Laurei Moldovan, după care încă suntem în discuţii cu un regizor care să monteze un spectacol care să se adreseze unei plaje de spectatori între 10 şi 80 de ani. Va fi un spectacol cu multă mobilitate, un soi de musical care să cuprindă până şi step, pe un text extraordinar scris de Daniel Oltean, text inspirat din poveştile lui Creangă, mai cu seamă povestea lui Dănilă Prepeleac, şi va fi, cred eu, o idee şi un concept interesant. Asta va fi în ianuarie, după care în a doua jumătate a lunii februarie revine la Târgu Mureş nimeni altul decât Teodor Cristian Popescu să monteze un alt spectacol în patru personaje.
