AcasăStiri generalePatriarhul Daniel, în Pastorala de Crăciun: Îndemn la rugăciune şi fapte bune;...

Patriarhul Daniel, în Pastorala de Crăciun: Îndemn la rugăciune şi fapte bune; să ne rugăm pentru pacea între popoare

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, adresează, în Pastorala de Crăciun, un îndemn la iubire milostivă şi solidaritate faţă de toţi oamenii, dar mai ales faţă de cei care suferă din cauza războiului.

‘Să cultivăm pacea inimii noastre primită de la Hristos, prin rugăciune şi fapte bune, şi să ne rugăm pentru pacea între popoare. Să arătăm iubire milostivă şi solidaritate faţă de toţi oamenii, dar mai ales faţă de cei care suferă din cauza războiului, să aducem bucuria Sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos în casele de copii orfani, în căminele de bătrâni, la patul bolnavilor, dar şi acolo unde este multă tristeţe, singurătate şi depresie, în familiile sărace, îndoliate şi îndurerate. Oriunde putem săvârşi binele, să-l facem purtând, în suflet şi în fapte, bucuria îngerilor, a păstorilor şi a magilor veniţi la Betleem!’, afirmă PF Daniel în mesajul pastoral transmis cu prilejul Naşterii Domnului, potrivit Agenţiei de Ştiri Basilica a Patriarhiei Române.

Patriarhul arată că ‘Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, coboară în lume să Se nască, să crească şi să ne mântuiască, să ne împace cu Dumnezeu (cf. 2 Corinteni 5, 18-19), unind astfel cerul cu pământul’, ‘în acest sens, darul păcii sufletului sau al împăcării omului cu Dumnezeu, cu sine şi cu semenii, se cere prin rugăciune şi se cultivă prin gânduri, cuvinte şi fapte bune, astfel încât pacea interioară a sufletului devine izvor de pace socială, de pace în familie, în comunitate şi în lume’.

‘Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne învaţă că patimile egoiste, ca lăcomia sau iubirea obsesivă de avere, de putere şi plăcere şi altele asemănătoare, produc în suflet tulburare, iar această tulburare se răsfrânge apoi în relaţiile dintre oameni, care devin tensionate, conflictuale şi chiar violente, mai ales din cauza nedreptăţilor şi suferinţelor create de lăcomie sau de dorinţa unor popoare de a stăpâni peste alte popoare. Când gândirea umană este întunecată de patimile egoiste, ea produce în suflet şi în societate dezordine şi multe răutăţi, în schimb înţelepciunea care vine de la Dumnezeu este ‘curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică. Şi roada dreptăţii se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea’, a transmis Patriarhul Daniel.

Întâistătătorul BOR îndeamnă la pomenirea în rugăciunile noastre a românilor din afara ţării, a celor din jurul graniţelor României şi din diaspora română, ‘ca să păstrăm, cu multă iubire frăţească, unitatea de credinţă şi de neam’.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou 2023 şi Botezului Domnului, Patriarhul adresează tuturor ‘părinteşti binecuvântări, doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu salutarea tradiţională: ‘La mulţi ani!”.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks