Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei întâlniri cu şeful Comandamentului pentru Operaţii Speciale ale SUA, generalul Bryan P. Fenton, că prin evenimentele de instruire în comun cu forţele pentru operaţii speciale ale SUA, se urmăreşte creşterea continuă a capacităţii proprii de acţiune şi a interoperabilităţii structurilor de forţe pentru operaţii speciale ale Armatei Române cu cele din armata SUA şi ale ţărilor aliate.
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-au întâlnit, sâmbătă, la sediul MApN, cu generalul Bryan P. Fenton, comandantul Comandamentului pentru Operaţii Speciale ale SUA (United States Special Operations Command – US SOCOM), aflat în vizită oficială în România. La activitate au participat şi comandantul Comandamentului pentru Operaţii Speciale din Europa (Special Operations Command Europe – SOCEUR), generalul-maior Steven G. Edwards, şi comandantul Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale din Armata României, generalul-maior Dacian-Tiberiu Şerban.
Potrivit MApN, subiectele discutate au vizat situaţia de securitate din regiune, evoluţiile privind consolidarea capacităţii defensive aliate pe flancul estic al NATO, postura forţelor americane în ţara noastră şi cooperarea dintre forţele pentru operaţii speciale din România şi Statele Unite.
Tîlvăr a subliniat că structurile de Forţe pentru Operaţii Speciale reprezintă a capabilitate esenţială a Armatei României, cu un nivel rapid al reacţiei, la nivel strategic.
“Prin evenimentele curente de instruire în comun cu forţele pentru operaţii speciale ale SUA, urmărim creşterea continuă a capacităţii proprii de acţiune şi a interoperabilităţii structurilor de forţe pentru operaţii speciale ale armatei noastre cu cele din armata SUA şi ale ţărilor aliate”, a arătat ministrul Apărării.
Relaţiile solide de cooperare se întind pe aproape două decenii, atât în planul instruirii, cât şi în cel al executării de misiuni în teatre multinaţionale de operaţii, a afirmat, la rândul său, şeful Statului Major al Apărării.
”Am transmis mulţumiri generalului Bryan P. Fenton pentru sprijinul constant pe care Comandamentul pentru Operaţii Speciale ale SUA l-a acordat pe această direcţie. Expertiza partenerului american a contribuit la transformarea forţelor româneşti pentru operaţii speciale în structuri recunoscute în plan internaţional, capabile să răspundă unor sarcini operative complexe şi să îndeplinească obiective ambiţioase de instruire”, a subliniat generalul Daniel Petrescu.
Articolul Ministrul Apărării, după întâlnirea cu şeful Operaţiilor Speciale SUA: Urmărim creşterea continuă a capacităţii proprii de acţiune apare prima dată în Ecopolitic.