Aproximativ 23.000 de kilograme de deşeuri amestecate, pentru care şoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, au fost oprite să intre în ţară de către poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş II şi Nădlac II, împreună cu comisari de mediu, a informat, luni, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea.
Potrivit sursei, în data de 17 decembrie, poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Borş II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, au efectuat controlul, la intrarea în ţară, pentru un mijloc de transport, încărcate cu 400 de kilograme deşeuri, cauciucuri uzate.
Automarfarul, condus de către un cetăţean român, era încărcat cu deşeuri constând în 400 de kilograme de anvelope uzate care proveneau de la o societate comercială din Marea Britanie pentru o firmă din România.
Şi poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, au efectuat controlul, la intrarea în ţară, în data de 16 decembrie, pentru un camion, condus de un cetăţean român.
Conform documentelor prezentate, mijlocul de transport era încărcat cu 22.600 de kilograme deşeuri material plastic şi cauciuc, încărcate de la o societate comercială din Italia pentru o firmă din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Gărzii Naţionale de Mediu Bihor şi Arad.
În cadrul verificărilor, autorităţile de control au stabilit pentru prima situaţie că şoferul nu deţinea documentele complete de transfer, iar pentru cea de-a doua situaţie, în realitate, deşeurile transportate constau în hârtie, polistiren, plastic şi lemn, toate amestecate.
În consecinţă, menţionează sursa, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru deşeuri, acestea fiind returnate societăţilor expeditoare.