Două persoane au fost intoxicate cu fum şi au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean din Deva pentru îngrijiri medicale, iar mai mulţi locatari au fost evacuaţi, după ce un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un tablou electric montat pe casa scării la un bloc din oraş.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, la sosirea pompierilor militari la locul intervenţiei, casa scării era inundată cu fum.
Şase persoane, din tot atâtea apartamente, au fost evacuate de salvatorii militari, restul locatarilor reuşind să iasă singuri din locuinţe.
‘În urma evenimentului, două persoane intoxicate cu fum au primit îngrijiri medicale la faţa locului, fiind ulterior transportate la UPU Deva’, a precizat sursa citată.
Pentru stingerea focului, au intervenit două autospeciale cu apă şi spumă, autoscara mecanică, o ambulanţă SMURD şi una a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, precum şi o autospecială pentru transport victime multiple.
Incendiul a fost lichidat, în continuare acţionându-se pentru ventilarea blocului şi apartamentelor de pe scara imobilului. AGERPRES / (AS – autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă)