Noi date despre unul dintre cele mai lungi poduri ale antichităţii, podul peste Dunăre ridicat de împăratul Constantin cel Mare între Oescus (Ghighen, Bulgaria) şi Sucidava (Celei, Corabia), au fost publicate recent într-un amplu studiu interdisciplinar.
Echipa de cercetare, coordonată de conf. univ. dr. Ioan Carol Opriş, de la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, a identificat 27 de posibile urme (piloni) ale Podului lui Constantin cel Mare şi încă şapte anomalii (piloni) datorate podului, pe o lungime de circa 210 m.
Potrivit unui comunicat al Universităţii din Bucureşti, transmis miercuri AGERPRES, în mod concret, specialiştii au efectuat în 2017 măsurători batimetrice cu sonare multibeam, identificând 27 posibile urme (piloni) ale Podului lui Constantin cel Mare ridicat între Oescus şi Sucidava.
‘Urmele pilonilor se disting clar pe fundul Dunării, pe un traseu liniar de 820 m, cu o distanţă medie de aproximativ 30 m între ele. Datele disponibile până acum sunt astfel cu mult depăşite: Grigore Tocilescu aflase de la pescarii locali despre existenţa a ‘7 vâltori’ în 1893, în vreme ce o primă batimetrie a Serviciului Hidraulic Român din 1933 detectase doar trei dintre pilonii podului’, precizează sursa citată.
În plus, investigaţiile complementare de magnetometrie, efectuate în toamna acestui an, pornind dinspre portalul de nord al podului (cunoscut pe cale arheologică încă din secolul al XIX-lea de Cezar Bolliac şi Grigore Tocilescu) către malul stâng al Dunării, au mai identificat alte 7 anomalii (piloni) datorate podului constantinian, pe o lungime de cca 210 m.
Conform studiului, alinierea acestora cu portalul de nord şi pilele de zidărie puse în evidenţă de batimetria realizată prin albia Dunării este riguroasă. La fel, distanţa între piloni s-a dovedit a fi identică cu ritmul evidenţiat prin batimetrie.
Recentele măsurători magnetometrice au fost finanţate din proiectul tematic 41PFE/30.12.2021 – ‘Cluster de excelenţă pentru cercetarea interdisciplinară a patrimoniului material şi imaterial în cadrul Universităţii din Bucureşti’ (ACCENT).
Bazat atât pe surse literare antice, cât şi pe surse rezultate din săpături arheologice succesive (din 1869 şi până azi), inclusiv numismatice (monede, medalioane), epigrafice (inscripţii), surse cartografice şi etnografice, cercetarea unor fonduri arhivistice, studiul reuneşte într-un sens critic întreaga documentaţie istorică cunoscută referitoare la podul ridicat în vara anului 328.
Totodată, studiul se bazează pe utilizarea rezultatelor unor metode moderne de măsurare: batimetria, realizată în 2017 prin albia Dunării, şi geomagnetometria, efectuată în 2022 în zona de luncă de pe malul stâng al fluviului, astăzi păşune comunală.
Potrivit comunicatului, inaugurarea podului (Pons per Danuvium Ductus) ridicat în 328 se va fi petrecut, foarte probabil, chiar la 5 iulie 328, atunci când prezenţa împăratului la Oescus este menţionată de surse literare antice. Podul se întindea prin albia Dunării şi peste lunca din faţa Sucidavei pe o distanţă de peste 2.400 m.
Studiul despre podul peste Dunăre ridicat de împăratul Constantin cel Mare, unul dintre cele mai lungi poduri ale antichităţii, poate fi consultat în revista Cercetări Arheologice nr. 29/2, 2022, publicată sub egida Muzeului Naţional de Istorie a României.
În viitorul apropiat, cercetarea va continua cu efectuarea unei noi batimetrii la Sucidava, cu scanare prin sediment, folosind instrumente de ultimă generaţie, preluarea de probe din pilonii submerşi ai podului şi reluarea investigaţiei magnetometrice în zona inaccesibilă anterior, pentru a documenta întregul traseu al podului.
Un demers asemănător va fi aplicat în 2023 redocumentării exhaustive a podului lui Traian între Pontes – Drobeta, construit între anii 103-105 de către arhitectul Apolodor din Damasc, sprijinind strategic bellum Dacicum Traiani.
Echipa de cercetare, coordonată de conf. univ. dr. Ioan Carol Opriş, cadru didactic la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, a inclus mai mulţi cercetători consacraţi, în cea mai mare parte alumni ai Universităţii din Bucureşti, care activează astăzi în cadrul Marine Research, doctoranzi şi alţi specialişti de la Muzeul Naţional de Istorie a României – Programul Naţional Limes, Universitatea ‘Lucian Blaga’ din Sibiu sau Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa. Documentarea a fost sprijinită de Secţia de Manuscrise şi Carte Rară a Bibliotecii Academiei Române.
