Salvamont România anunţă joi dimineaţa că, în ultimele 24 de ore, salvamontiştii din întreaga ţară au fost solicitaţi să intervină la un număr foarte mare de evenimente montane.
Conform sursei citate, 37 de apeluri au fost primite la Dispeceratul Naţional:
* 8 apeluri pentru Salvamont Voineasa,
* 7 apeluri pentru Salvamont Prahova,
* 5 apeluri pentru Salvamont Lupeni,
* câte 3 apeluri pentru Salvamont Buşteni şi Salvamont Prahova, Salvamont Municipiul Braşov, Salvamont Sibiu,
* câte 2 apeluri pentru Salvamont Cluj şi Salvamont Maramureş,
* câte un apel pentru Salvamont Gorj, Salvamont Săcele, Salvamont Predeal, Salvamont Suceava.
‘În cazul acestor intervenţii au fost salvate 44 de persoane, 16 dintre acestea fiind predate la Serviciul de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Din păcate, o persoană şi-a pierdut viaţa şi a fost transportată şi predată la IML’, precizează Salvamont România, pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, s-au mai primit 39 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile.