Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Suedia şi Finlanda ar putea adera la NATO din 2023, reamintind că decizia depinde de parlamentele turc şi ungar.
„Mă aştept (să adere în 2023 -n.r.), dar nu voi garanta data exactă, pentru că este vorba, bineînţeles, despre decizii suverane ale Parlamentului turc şi Parlamentului ungar, care nu au ratificat încă acordul. Am avut negocieri, şi ele au fost destul de exigente, în luna iulie a anului trecut, atunci când Turcia, Finlanda şi Suedia au convenit asupra unui memorandum comun în care ele descriu cum pot să-şi intensifice colaborarea, atât în ceea ce priveşte exporturile de arme, cât şi, de exemplu, în lupta împotriva terorismului”, a declarat Jens Stoltenberg, citat de AFP.
Secretarul general al NATO a vorbit despre rapiditatea procesului de aderare a celor două ţări.
„Bineînţeles, mi-a plăcea să fie finalizat cât mai rapid posibil. Dar, în acelaşi timp, este un proces rapid în comparaţie cu toate procesele de aderare la NATO. (…)
Sunt convins că acest lucru se va întâmpla, dar mă voi abţine să speculez asupra momentului exact”, a mai spus secretarul general al NATO.
Articolul Stoltenberg, despre aderarea Suediei și Finlandei în 2023: Mă aștept, dar nu pot garanta apare prima dată în Ecopolitic.