Un tribunal din Venezuela a ordonat arestarea a trei membri ai noii conduceri a parlamentului paralel al opoziţiei, printre care preşedintele acestuia, Dinorah Figuera, care locuieşte în Spania, relatează AFP, informează Agerpres.
Un tribunal penal din Caracas a emis sâmbătă seara un mandat de arestare împotriva lui Dinorah Figuera, care l-a înlocuit pe Juan Guaido în funcţia de preşedinte al Adunării Naţionale, recunoscută de Statele Unite şi de alte zeci de ţări drept ultima instituţie aleasă democratic în Venezuela.
Membrii acestui parlament paralel, aleşi în 2015, nu recunosc legislativele din 2020 câştigate de aliaţii preşedintelui Nicolas Maduro.
Instanţa a ordonat, de asemenea, arestarea primului şi a celui de-al doilea vicepreşedinte al parlamentului, Marianela Fernandez şi Auristela Vasquez, care locuiesc în Statele Unite.
Cele trei responsabile ale opoziţiei sunt acuzate de „uzurpare a funcţiei, trădare, asociere criminală şi spălare de bani, în virtutea participării lor la fapte improprii legate de numirea fictivă a echipei de conducere a unei Adunări Naţionale ilegitime (…)”, au precizat autorităţile judiciare pe Twitter.
Ca răspuns, legislativul paralel a îndemnat „comunitatea democratică naţională şi guvernele democrate din întreaga lume să ridice vocea şi să se pronunţe împotriva acestui atac feroce al regimului lui Nicolas Maduro”.
Pe 30 decembrie, trei dintre principalele partide de opoziţie au aprobat suprimarea „guvernului interimar” al lui Juan Guaido, pe care l-au susţinut atunci când a fost creat, iar pe 5 ianuarie a fost aleasă o nouă conducere pentru parlamentul său.
Juan Guaido, autoproclamat preşedinte interimar în ianuarie 2019, nu a reuşit să-l înlăture pe preşedintele Nicolas Maduro de la putere, în pofida unui larg sprijin internaţional. Iar acest sprijin s-a redus pe măsură ce experimentul părea inutil.
Sfârşitul „interimatului” intervine într-un context de divizare profundă a opoziţiei, în contextul în care alegerile prezidenţiale din 2024 se profilează la orizont. Primare pentru desemnarea unui candidat unic urmează să aibă loc anul acesta. Juan Guaido ar putea fi candidat, potrivit multor observatori.
sursa – AGERPRES
Articolul Justiția din Venezuela a ordonat arestarea noii conduceri a parlamentului paralel apare prima dată în Ecopolitic.