AcasăPoliticaPoșta Română începe reorganizarea unor departamente

Poșta Română începe reorganizarea unor departamente

Unele departamente vechi din administraţia centrală a Poştei Române vor fi transformate în unităţi de afaceri independente şi se va numi o nouă echipă managerială în cadrul companiei.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, acestea sunt câteva dintre deciziile care fac parte din procesul de modernizare demarat recent de către operatorul naţional poştal.

„Concret, se vor transforma unele departamente vechi din administraţia centrală în unităţi de afaceri independente, se vor reaşeza procesele decizionale şi se va numi o nouă echipă managerială. Această reorganizare este un proces de durată şi va fi implementată prin decizii de management succesive, care la final vor avea ca efect schimbarea fundamentală a modului de funcţionare a Administraţiei Centrale. Dintr-o structură de control, administraţia va deveni o structură de susţinere a reţelei, inclusiv prin reducerea numărului de posturi din aparatul central administrativ. Unităţile de afaceri au, începând de astăzi, misiunea să atragă business şi vor opera independent faţă de administraţia centrală”, se menţionează în comunicatul Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR).

Noua echipă managerială a CNPR este formată din: Constantin Cristian Tapalagă – director Unitate de Afaceri Curierat, Alexandru Butiseacă – director Departament Economico-Financiar, Florin Gabriel Bulumac – director Departament Clienţi şi Vânzări, Florin Valentin Gliga – director Departament Resurse Umane, Emil Ion Ciorîia – director Unitate de Afaceri Servicii Financiare, Ovidiu Vasile Călin – director Departament Infrastructură, Claudia Florentina Radu – director Departament Juridic, Alexandru Ioan Brătianu – director Unitate de Afaceri Logistică, Radu Ursanu – coordonator Corpul de Control al directorului general, Silviu Mărgean – director Unitatea de Afaceri Imobiliară, Oana Anghelescu – director Departament Transformare Digitală, Adrian Mircea Grecu – director Unitate de Afaceri Imprimate.

„În primul rând ţintim să eliminăm birocraţia. Cu acest pas făcut, putem implementa mult mai uşor proiectele noastre de business. Pentru că dorim să schimbăm total paradigma: dintr-o companie centrată pe instituţia hârtiei, vrem să devenim o companie agilă, care să răspundă nevoilor pieţei. Şi, pe de altă parte, să ne putem îndeplini mult mai bine şi misiunea socială. Am început, aşadar, restructurarea, prin a schimba vechii directori, cărora le mulţumim pentru munca de zeci de ani din Poştă. Avem, în acest moment, o echipă nouă de manageri, oameni cu viziune proaspătă şi consistentă, oameni cu idei noi, orientaţi spre piaţa globală. Am păstrat în această echipă, însă, şi manageri cu foarte multă experienţă în Poştă”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

Modernizarea Poştei Române este o decizie asumată atât prin programul de Guvernare 2021-2024, cât şi prin Memorandumul privind strategia de dezvoltare şi diversificare economică a Companiei prin DART, aprobat de Guvernul României.

Poşta Română este liderul de piaţă în sectorul serviciilor poştale şi deserveşte aproximativ 19 milioane de români, printr-o reţea extinsă de 5.500 de oficii poştale.

În prezent, compania se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48%).

Sursa: AGERPRES

Articolul Poșta Română începe reorganizarea unor departamente apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks