AcasăStiri generaleBacău: Finalizarea clădirii fostului Spital Municipal şi integrarea acesteia în SJU, selectate...

Bacău: Finalizarea clădirii fostului Spital Municipal şi integrarea acesteia în SJU, selectate la finanţare prin PNRR

Finalizarea clădirii fostului Spital Municipal şi integrarea acesteia în circuitul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău au fost selectate la finanţare prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pe locul patru, a anunţat, miercuri, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bacău, Valentin Ivancea.

‘Este încununarea unui efort politico-administrativ în care, în contratimp, pe parcursul ultimei luni am preluat în domeniul public al judeţului clădirea, am îndreptat anomalia cu secţia de ‘Arşi’ pusă în PNRR în mod eronat de Viziteu şi Ghinea (primarul şi viceprimarul municipiului – n.r.) şi am aplicat pentru finalizarea lucrărilor şi transformarea clădirii în pavilion municipal al SJU’, a declarat preşedintele CJ Bacău, Valentin Ivancea.

CJ Bacău a solicitat circa 50 milioane euro din PNRR pentru finalizarea lucrărilor la clădirea fostului spital municipal şi integrarea acesteia în circuitul medical al SJU.

Construcţia Spitalului Municipal Bacău a început în 2007 şi trebuia finalizată doi ani mai târziu.

Din lipsă de fonduri, spitalul nu a fost finalizat niciodată, stadiul lucrărilor fiind în prezent de circa 85%.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks