Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a declarat vineri, la Alba Iulia, că, din luna iulie, funcţionarii care solicită cetăţenilor copii după acte emise de instituţii ale statului român sau dosar cu şină vor putea fi cercetaţi disciplinar.
‘Legea pe care am iniţiat-o în calitatea mea de deputat şi care a ajuns la maturitate, a fost votată de Parlament şi promulgată de preşedintele Iohannis, impune câteva interdicţii asupra administraţiilor publice, centrale şi locale, şi asupra instituţiilor de drept public – universităţi, companii de utilităţi. Despre ce interdicţii este vorba? Nu au voie să solicite copii după acte emise de instituţii ale statului român, nu au voie să găzduiască xerox-uri în incintele instituţiilor, (…), nu au voie să mai solicite dosar cu şină şi produse de papetărie. O să spuneţi că e o chestiune minoră, dar simbolic…’, a afirmat Sebastian Burduja, într-o conferinţă de presă.
Ministrul a menţionat că există un termen de implementare, de şase luni.
‘Deci, din iulie, practic, cetăţenii care sunt puşi în faţa unei asemenea solicitări din partea funcţionarilor pot să invoce prevederile legii, iar respectivii funcţionari se fac vinovaţi de încălcarea legii. Deci, pot fi cercetaţi disciplinar şi, în funcţie de gravitatea faptelor, dacă o fac cu intenţie sau fără, se poate merge mai departe’, a afirmat Sebastian Burduja.
La remarca unui jurnalist că s-ar putea ca în unele instituţii să fie imposibil momentan de implementat această lege, deci să existe un flux digital între anumite servicii, ministrul a punctat că au fost lansate procedurile de achiziţie publică pentru realizarea unui cloud guvernamental, care va include şi o platformă naţională de interoperabilitate.
‘Legea interoperabilităţii, de asemenea trecută de Parlament şi promulgată, impune pentru prima dată sancţiuni instituţiilor care nu-şi interconectează bazele de date. E adevărat, nu se va putea pe termen scurt. În acelaşi timp, pentru instituţiile care au în continuare proceduri şi ţin arhiva în format fizic, în loc să ceară copii de la cetăţeni, vor lua actele emise de statul român, actele în original, şi vor face copii funcţionarii. Nu îi vor pune pe cetăţeni pe drumuri. E un mic câştig. Dar până rezolvăm partea tehnică, cloudul guvernamental, platforma de interoperabilitate, este o viaţă un pic mai bună pentru cetăţeni, în sensul în care statul le face copia după actul emis tot de către stat, nu îi mai pune pe ei pe drumuri’, a explicat Sebastian Burduja.
Ministrul a precizat că 2026 este termenul din PNRR pentru operaţionalizarea acestui cloud guvernamental, dar că se aşteaptă ca primul centru de date şi primele aplicaţii din cloud să fie realizate până la finalul acestui an.
‘Dar pentru ca românii să simtă efectiv că nu mai sunt puşi pe drumuri între ghişee, 2026 este un orizont de timp rezonabil’, a mai afirmat Sebastian Burduja, care a efectuat vineri o vizită de lucru în judeţul Alba. AGERPRES / (A, AS – autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă)