omisarii Gărzii de Mediu Harghita au aplicat, în 2022, amenzi de aproape un milion de lei, fiind efectuate sute de inspecţii, majoritatea neplanificate.
Potrivit informaţiilor postate pe pagina de Facebook a Comisariatului Judeţean Harghita al Gărzii de Mediu, în 2022 au fost efectuate 368 de inspecţii, dintre care 286 neplanificate şi au fost aplicate 45 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 945.500 lei, precum şi 14 avertismente.
De asemenea, ca şi sancţiuni complementare s-au dispus două suspendări de activitate şi în şapte cazuri s-a decis desfiinţarea lucrărilor.
În urma controalelor din cursul anului trecut, au fost sesizate organele de cercetare penală în zece cazuri, respectiv în cinci situaţii a fost vorba de incendiere de terenuri sau vegetaţie în arii naturale protejate, iar restul sesizările penale s-au făcut pentru uciderea unei specii protejate, incendierea de deşeuri, neaducerea terenului la starea iniţială, scoatere din circuitul agricol a unui teren aflat într-o arie protejată, fără acordul Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate şi eliminarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate.
Sursa citată mai precizează că 15 amenzi, în valoare de aproximativ 400.000 lei, s-au aplicat pentru lipsa actelor de reglementare pentru proiecte sau activităţi, alte 14 sancţiuni, în valoare de 178.000 lei, fiind date pentru gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor sau a apelor uzate.
S-au mai aplicat amenzi pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute în actele de reglementare, nerealizarea măsurilor impuse cu ocazia controalelor sau neînregistrarea unei substanţe importate din afara Uniunii Europene. AGERPRES / (AS, autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)