Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) informează că 689 de persoane, 46 de autovehicule şi 51 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen au fost depistate în perioada 6-12 ianuarie, în urma colaborării între poliţiştii români şi partenerii lor din statele membre Schengen.
‘Astfel, au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 471 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională (…). Poliţiştii români au pus în aplicare 18 mandate europene de arestare, fiind depistate 115 persoane semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 212 persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 12 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen’, se arată într-un comunicat transmis duminică de IGPR.
Conform aceleiaşi surse, pe teritoriul României au fost ridicate 30 de documente şi au fost găsite 41 de autovehicule şi trei plăcuţe de înmatriculare căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru confiscare sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
Pe de altă parte, 218 persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul ţărilor lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE.
‘Dintre acestea, 23 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 18 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 29 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 7 erau semnalate dispărute de autorităţile române’, se mai menţionează în comunicat.
IGPR precizează că partenerii străini au identificat pe teritoriul lor cinci autovehicule şi 21 de documente căutate de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.