Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat luni că trebuie să existe o dezbatere reală în ce priveşte legile educaţiei şi că este ‘inadmisibil’ ca educaţia României să fie decisă ‘într-un mod opac, printr-o negociere politică’ între trei partide.
‘Am descoperit şi noi, pe aceste surse, în acest weekend, aşa-zisele noi proiecte ale învăţământului. Colegii mei din echipa de învăţământ şi educaţie se întâlnesc astăzi. Vor avea o întâlnire, să se uite atent pe ele, să le discute. Mi se pare inadmisibil ca viitorul României, educaţia României să fie decisă într-un mod opac, printr-o negociere politică între trei partide. Dacă domnul Iohannis vrea totuşi până la finalul celui de-al doilea mandat să lase ceva în urma dânsului, trebuie să lase nişte legi ale educaţiei scrise de profesionişti’, a arătat el, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului.
Moşteanu, care este liderul grupului USR din Camera Deputaţilor, a cerut o ‘dezbatere reală’ în ce priveşte legile educaţiei. acuzând-o pe ministrul Ligia Deca de faptul că ‘nu are nicio intenţie’ de reformă.
‘Avem nevoie de o schimbare a acestor legi, însă, ele trebuie să vină după o dezbatere reală în societate cu toţi cei implicaţi: profesori, părinţi, elevi. Nu trebuie să fie rezultatul unei negocieri politice dubioase între 3 partide, nişte legi făcute pe genunchi, pitite de ochii lumii. Doamna Deca, actualul ministru al Învăţământului, este o mare dezamăgire şi pare că n-are nicio treabă cu educaţia, nu are nicio intenţie de reformă, ci este doar cu ochii la farul călăuzitor al dânsei din punct de vedere politic, domnul Iohannis’, a spus reprezentantul USR.