Opera Naţională Română din Iaşi (ONRI) a fost premiată de Uniunea Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali (UCRRM) din România la finalul săptămânii trecute, în cadrul primei ediţii a Galei Premiilor MUSICRIT.
Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul galei organizată la Palatul Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, teatrul liric ieşean a fost recompensat de UCRRM cu ‘Premiul de excelenţă’ pentru susţinerea tinerei generaţii.
Opera din Iaşi a promovat în cursul anului trecut o elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional de Artă ‘Octav Băncilă’ din Iaşi, soprana Noemi Onucu. Tânăra a susţinut un moment artistic în cadrul galei Premiilor MUSICRIT, ea fiind aplaudată frenetic de exigentul public prezent.
‘Opera Iaşi este cunoscută ca o instituţie care a lansat nume uriaşe ale scenei lirice naţionale şi internaţionale. Ne onorează premiul primit din partea celor mai importanţi critici, redactori şi realizatori muzicali din ţară, distincţie care a subliniat performanţele noastre. Personal, îi asigur pe toţi tinerii talentaţi că vor avea în mine, şi pe viitor, un mare prieten şi susţinător, gata să-i ajute şi să-i promoveze’, a declarat managerul interimar al Operei Naţionale Române din Iaşi, Andrei Fermeşanu.
Premiul MUSICRIT a fost înmânat coordonatorului artistic al Operei ieşene, tenorul Florin Guzgă, întrucât Andrei Fermeşanu a interpretat rolul Edgardo, din opera ‘Lucia di Lamermoor’, înlocuindu-l pe Rolando Villazon în spectacolul Operei Naţionale Bucureşti. AGERPRES / (A, AS – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă)