Primarul din New York, democratul Eric Adams, a vizitat duminică oraşul El Paso de la graniţa cu Mexic şi a afirmat că „nu e loc în New York” pentru autobuzele cu migranţi trimise în marele oraş american, relatează Reuters, transmite Agerpres.
Adams a criticat totodată administraţia preşedintelui Joe Biden, subliniind că „acum e timpul ca guvernul naţional să-şi facă treaba” în ce priveşte criza migranţilor de la graniţa de sud a SUA.
Vizita unui primar al New Yorkului într-un oraş de la graniţa sudică în legătură cu problema imigraţiei este un fapt fără precedent, notează Reuters.
Înainte de deplasarea sa la El Paso, Eric Adams a subliniat că fluxul de migranţi în metropola pe care o administrează ar putea costa municipalitatea până la 2 miliarde de dolari, într-un moment în care New Yorkul se confruntă deja cu grave probleme bugetare.
State americane conduse de republicani au trimis autobuze pline cu migranţi către oraşe din nord, ceea ce, la New York, a exacerbat criza locuinţelor şi a accentuat problema oamenilor fără adăpost.
Mii de migranţi au ajuns astfel din Florida şi Texas – state cu guvernatori republicani – în oraşe conduse de politicieni democraţi, între care New York, Chicago şi Washington D.C.
sursa – AGERPRES
Articolul Primarul din New York spune ‘nu e loc” în oraşul său pentru migranţi apare prima dată în Ecopolitic.