Elevii din municipiul Reghin sunt singurii din judeţul Mureş care nu beneficiază încă de lapte şi corn în baza programului naţional, din cauza lipsei ofertelor de la furnizori, municipalitatea precizând că produsele de panificaţie vor ajunge în şcoli începând cu luna februarie.
‘Municipiul Reghin a depus absolut toate diligenţele necesare pentru atribuirea acestor contracte, însă din cauza fluctuaţiei preţurilor de pe piaţă s-a confruntat cu lipsa de oferte din partea furnizorilor. Pe parcursul anului trecut a fost demarată procedura simplificată de atribuire pentru cele trei loturi a produselor – mere, corn şi biscuiţi şi produse lactate – în urma căreia au fost atribuite doar fructele. Celelalte loturi s-au anulat din lipsă de ofertanţi. În luna august 2022, a fost demarată procedura de negocieri pentru atribuirea produselor de panificaţie şi a produselor lactate, fiind invitaţi 5 furnizori mari şi mici din Reghin şi zona Reghinului, dar niciunul nu a transmis o ofertă. Din cauza preţului mic am încercat suplimentarea valorii contractelor din bugetul local, dar şi în această situaţie a trebuit să fie anulată procedura deoarece de la minister ni s-a transmis că nu avem voie să suplimentăm valorile’, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Primăriei Reghin, Imola Grama.
Potrivit reprezentantei Primăriei Reghin, în luna octombrie 2022 a fost demarată a patra procedură de atribuire pentru produse de panificaţie şi lactate, în urma căreia s-a atribuit doar contractul pentru produse de panificaţie, livrarea produselor urmând să înceapă în luna februarie.
Deşi judeţul Mureş se regăseşte între judeţele fruntaşe la producţia de lapte din ţară, producătorii susţin că preţul oferit de statul român este foarte mic şi că, pe fondul creşterii galopante a preţului la energie, este foarte dificil să se angajeze să menţină preţul de livrare timp de un an.
Pentru sprijinirea afacerilor locale, la Reghin a existat o iniţiativă a unui grup de consilieri locali care a propus ca furnizorii în cadrul programului naţional să fie din zonă, astfel încât să existe şi garanţia că elevii vor primi produse lactate şi de panificaţie proaspete. AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)