AcasăStiri generaleArad: Matriţă pentru confecţionarea cartuşelor de vânătoare, găsită în urma unor percheziţii

Arad: Matriţă pentru confecţionarea cartuşelor de vânătoare, găsită în urma unor percheziţii

O matriţă pentru confecţionarea cartuşelor de vânătoare a fost găsită de poliţiştii arădeni acasă la doi tineri, în urma percheziţiilor fiind descoperite şi capcane pentru animale sau trofee de cerb, căprior şi mistreţ.

‘Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu cei ai Poliţiei oraşului Sebiş, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ, au pus în aplicare un mandat de percheziţie, la domiciliile a doi tineri de 24 şi 18 ani, din Hălmăgel. În urma activităţilor desfăşurate, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor o matriţă pentru confecţionarea cartuşelor de vânătoare, un cartuş de calibrul 12, două capcane neautorizate (laţuri) şi 14 trofee de cerb, căprior şi mistreţ’, a transmis, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad.

Cercetările sunt continuate într-un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks