Romfilatelia pune în circulaţie, începând vineri, o nouă emisiune de mărci poştale din seria dedicată Zodiacului chinezesc – semnul anului 2023 ‘Iepurele de apă’.
Potrivit unui comunicat al Romfilatelia transmis, joi, AGERPRES, pasionaţii de maximafilie pot achiziţiona o carte poştală maximă care completează emisiunea dedicată Anului Nou Chinezesc, care debutează duminică, 22 ianuarie.
Semnul zodiacal ‘Iepurele de apă’ este ilustrat, într-o grafică elaborată, de cifrele anului 2023. Timbrul emisiunii are valoarea nominală de 11 lei.
‘Legenda spune că împăratul de jad a decis să atribuie zodiacului 12 animale, acestea fiind aşezate în ordinea sosirii la palat. După Şobolan, Bou şi Tigru, Iepurele a sosit la scurt timp şi a rămas al patrulea semn zodiacal. Cei născuţi în anul iepurelui, an al păcii şi al longevităţii, sunt vigilenţi, loiali, responsabili, amabili, mai spune legenda’, se arată în comunicat.
Emisiunea va fi disponibilă în reţeaua magazinelor Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul online http://romfilatelia.ro/store/.