Economistul Ilie Șerbănescu, atac dur la bănci. Le-ar vrea plecate chiar din țara noastră, scrie cotidianul.ro.
„Sunt 10-12 milioane de cetățeni adulți în România care nu au nicio legătură cu băncile. O pătură subțire, care este cea a înstăriților, pe care se miza în conturarea unei clase mijlocii, care este doborâtă de aceste relații cu băncile, pentru că aici, după părerea mea, ar trebui la disperare, să nu mai ai nicio relație cu băncile din România, care sunt majoritatea lor niște sucursale sau filiale ale unor bănci străine, care dau credite de trei ori mai scump decât mamele lor din Occident, de unde vin băncile respective.
De ce fac asta? Pentru ca li se permite! Invocă așa-zisul risc. Dacă e risc, du-te, nu mai sta! Dacă aceste bănci ar pleca din România nu s-ar simți din punctul de vedere al finanțării economiei, pentru că aceste bănci participă la finanțarea economiei în proporție de 8%. Și cu 8%, și fără, e același lucru. 97-98% din companiile din România nu au legătură cu băncile. Băncile, însele, recunosc ca bancabile doar 12.000 din cele peste 500.000 de companii înscrise în România. Și atunci, să nu ne mirăm! Ce importanță are că aceste bănci mai dau credite sau nu?!
Statul român e singurul creditat, aici e altă discuție. De ce joacă această carte?”, a declarat Ilie Șerbănescu, la România TV.
El a lansat critici dure și la adresa Băncii Naționale. Liderii de la vârful statului au greșit grav, din moment ce în România, mult mai săracă decât statele din Europa centrală și de vest, înregistrează o inflație dublă.
„Îmi pare foarte rău, dar Banca Națională (BNR) face exchibiții. Ar trebui ca după actele în baza cărora funcționează, să urmărească inflația. În România, inflația oficială e de 16-17%, în zona euro e la jumătate. Cine a crescut în timpul ăsta de război? ‘Lelul’. Păi cum, când inflația este dublă la noi, față de euro? E o problemă care se întâmplă, care nu are explicații posibil economice”, a mai comentat Șerbănescu.
Articolul Ilie Şerbănescu, atac la adresa băncilor din România: Dacă plecaţi din ţară, nu se va simţi absenţa voastră; spuneţi că daţi credite mult mai scumpe decât în Occident pentru că aici ar fi un risc, păi dacă e risc pentru voi, plecaţi de aici, de ce nu plecaţi? apare prima dată în Ecopolitic.