O amendă de 15.000 de lei a fost aplicată, luni, de comisarii de la Protecţia Consumatorilor Prahova după aglomeraţia înregistrată la gondola care face legătura între Cota 1400 şi Cota 2000 din Sinaia.
Conform datelor publicate pe pagina de Facebook a Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Prahova, respectiva instalaţie de transport pe cablu nu a funcţionat în intervalul orar 8,00 – 11,55, din cauza problemelor provocate de depunerile de gheaţă şi chiciură în zona rolelor, a cablului şi pilonilor, însă, în ciuda acestei situaţii, la baza din Sinaia a continuat vânzarea de tichete, astfel că s-a ajuns la supraaglomerare.
‘La încercarea de degivrare, două role s-au spart şi au fost înlocuite. În toată această perioadă, la baza din Sinaia au fost comercializate tichete, fapt ce a dus la supraaglomerarea platformei intermediare de la Cota 1400. Menţionez faptul că pe tronsonul 1400 – 2000 a funcţionat telecabina, aceasta având o capacitate mult redusă’, arată sursa citată.
În aceste condiţii, o echipă de comisari de la Protecţia Consumatorilor Prahova a desfăşurat o acţiune de control, operatorul economic fiind sancţionat cu o amendă de 15.000 de lei, arată sursa citată.
De asemenea, s-a dispus măsura de returnare a contravalorii serviciilor care nu au fost prestate consumatorilor, fiind asigurată coborârea în siguranţă a turiştilor prin prelungirea programului de funcţionare, precizează CJPC.
Circa 3.500 de turişti au urcat, luni, pe munte, la Sinaia, directorul Transport Urban Sinaia, societatea care administrează instalaţiile de transport pe cablu din staţiune, Maria Floricică, apreciind că aceasta a fost cea mai aglomerată zi de luni din istoria TUS.
Maria Floricică a precizat, pentru AGERPRES, că aceasta a fost o zi problematică din cauza gheţii şi a chiciurei care s-au depus pe role şi piloni, Gondola Carp, care merge de la Cota 1400 la Cota 2000 pornind cu întârziere din cauza unor probleme tehnice cauzate de aceste fenomene.
În prima parte a zilei, cozi importante au fost la Cota 1400, din cauza problemelor tehnice la Gondola Carp. Instalaţia a fost pornită în jurul prânzului, iar programul de funcţionare a fost prelungit cu o oră, a precizat Maria Floricică.