Deputatul PSD Laura Vicol, preşedintele Comisie juridice a Camerei, se declară stupefiată de lipsa gestului de onoare a directorului Complexului Energetic Oltenia, de a demisiona în urma tragediei de la Jilţ, şi spune, pe Facebook, că într-o astfel de situaţie Consiliul de supraveghere al CEO ar trebui să ia imediat o decizie.
„Directorul Complexului Energetic Oltenia refuză să demisioneze după tragedia de la mina Jilț și după ce, în lipsa gestului de responsabilitate și onoare, ministrul îi cere asta. O atitudine scandaloasă și totodată patetică.
Odios semnal transmite acest om familiilor celor decedați și răniți în accidentul de săptămânile trecute. Niciun fel de empatie, zero preocupare pentru suferința acelor oameni.
Dacă domnul Burlan nu are demnitatea și bunul-simț să facă singur un gest, atunci consiliul de supraveghere al CEO ar trebui să ia imediat o decizie”, scrie Vicol.
Articolul Deputatul PSD Laura Vicol: Dacă directorul CEO nu are demnitatea și bunul-simț să demisioneze, atunci Consiliul de supraveghere ar trebui să ia imediat o decizie apare prima dată în Ecopolitic.