Acasă9324 Ianuarie/ Vrancea: Focşaniul Unirii, redescoperit de tineri şi adulţi prin tururi...

24 Ianuarie/ Vrancea: Focşaniul Unirii, redescoperit de tineri şi adulţi prin tururi ghidate

Pasionaţii de istorie mai mari sau mai mici au putut să redescopere Focşaniul Unirii, cu patrimoniul istoric şi cultural al oraşului, prin intermediul unor tururi ghidate organizate, marţi, de Ziua Unirii Principatelor, de Primăria Focşani şi Asociaţia ‘Eu, tu şi ei’.

Primul tur, dedicat ‘Focşaniului multicultural din perioada interbelică, oraşul în care au convieţuit români, armeni şi evrei’, organizat de Primăria Municipiului Focşani, a început dimineaţă, cu plecare de la Monumentul Unirii din Piaţa Unirii spre Biserica ‘Sfânta Înviere’ şi cimitirul armenesc din cartierul Gară CFR, pe strada Republicii, cu vizită la Biserica Armenească ‘Sfânta Maria’ şi mai departe, către Sinagoga din Focşani. Turul s-a încheiat după mai bine de două ore la Borna de Hotar, poate cel mai reprezentativ monument al Focşaniului care stă mărturie a evenimentelor de la 24 ianuarie 1859.

‘Turul oraşului este important pentru oricine vrea să cunoască acea parte a istoriei care a fost mistificată în perioada comunistă. Este la fel de important să spunem că Unirea de la 1859, pe care noi o sărbătorim an de an, a fost, la Focşani, şi rodul etnicilor armeni, greci sau evrei. Armenii au lăsat oraşului nostru foarte multe case impunătoare. Dacă la început, în primul val al venirii acestora pe teritoriul Ţărilor Române, în timpul lui Alexandru cel Bun, erau comercianţi de vite, mai apoi au devenit comercianţi de coloniale şi de tot felul de bunuri de lux. Cel mai mare şi impozant magazin general din Focşani, de pe strada Marea, magazinul Caloiu, care avea două etaje la 1900, a aparţinut unui armean’, a declarat, pentru AGERPRES, ghidul Florin Sima.

De asemenea, comunitatea evreiască din Focşani număra, la 1940, în jur de 6.000 de persoane.

‘Prima sinagogă au avut-o la 1800, iar în 1881 a avut loc la Focşani primul congres sionist, unul foarte important, considerat de unii cel mai mare congres nu doar din România, ci din Europa. Aici se pare că a fost cântat pentru prima dată cântecul Hatikvah, care ulterior a devenit imnul naţional al Israelului. Trebuie să nu ne oprim niciodată din a căuta adevărul, ‘săpând’ în adâncul scrierilor şi să ducem învăţămintele înaintaşilor mai departe, pentru că ei ne-au învăţat că viaţa este şi despre datorie, şi despre onoare, este şi despre dragoste, acceptare şi auto-acceptare’, a adăugat Florin Sima.

Circa 20 de copii cu vârste între 9 şi 13 ani au participat la o vânătoare de comori, organizată de Asociaţia ‘Eu, tu şi ei’, menită să descopere Focşaniul Unirii cu locurile şi simbolurile lui, în care copiii au avut posibilitatea să cunoască, să simtă, să fotografieze detalii din arhitectura şi arta urbană.

‘Ne-am propus să învăţăm cum să privim o clădire istorică, am explorat perimetrul central al Focşaniului, cu monumentele istorice cele mai importante, cu accent pe cele reprezentative despre Unire, încercând să le spunem copiilor poveşti cu şi despre Unire. Am fost la Teatru, le-am arătat stejarul Unirii, o descoperire recentă a proiectului nostru. Este vorba de un stejar care a fost plantat de salariaţii prefecturii fostului judeţ Putna pentru a marca Unirea de la 1918. E un arbore deosebit, ce ar trebui inclus pe lista monumentelor protejate. Am explorat casele istorice de pe strada Mihail Kogălniceanu, am studiat mozaicul dedicat Unirii de pe Sala Balada, piaţeta Balada, monumentul Independenţei şi am revenit la Teatru, la statuia lui Mihai Eminescu. Totul a fost structurat ca o vânătoare de comori. Le-am arătat simboluri preluate din detaliile unor clădiri de patrimoniu şi i-am provocat să identifice aceste simboluri, de unde sunt, ce reprezintă. Le-am povestit şi despre personaje istorice, atât legate de Unire, dar şi de făurirea Focşaniului modern. A fost pentru prima dată când am făcut un tur special pentru copii şi ai eu fost entuziasmaţi, ceea ce mă încurajează să continui seria acestor evenimente, mai ales că au venit atât copii din Focşani, cât şi din satele din judeţ’, a spus Silvia Vrînceanu Nichita, iniţiatoarea proiectelor #PovestimFocşaniul, care militează pentru reabilitarea clădirilor şi monumentelor care au legătură cu actul istoric de la 1859, dar şi pentru transmiterea istoriei locale într-un mod accesibil tinerei generaţii.

În ciuda vremii de afară, la cele două evenimente au participat peste 60 de persoane.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks