O femeie în vârstă de 53 de ani a ajuns la Spitalul municipal ‘Dimitrie Castroian’ din Huşi, după ce, în noaptea de marţi spre miercuri, a provocat un accident de circulaţie, lovind cu maşina pe care o conducea un stâlp de electricitate, pe raza comunei Stănileşti.
La locul producerii accidentului au fost deplasate o autospecială de stingere cu apă, autospecială echipată cu modul pentru descarcerare şi deblocare şi o ambulanţă SMURD tip B2.
‘În accident a fost implicat un autoturism în care se afla doar conducătoarea auto. La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsit un autoturism avariat, care lovise un stâlp de electricitate, stâlpul fiind căzut pe autovehicul. Conducătoarea auto nu era încarcerată. Victima, o femeie în vârstă de 53 ani acuza dureri toracice, abdominale şi ale membrelor inferioare. Victima a primit primul ajutor în ambulanţa SMURD, după care a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului municipal ‘Dimitrie Castroian’ Huşi’, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui.
Poliţiştii au demarat verificări în acest caza urmând să stabilească împrejurările producerii accidentului.