Din cele peste 180 de persoane din oraşul Tulcea care ar trebui să presteze muncă în folosul comunităţii, conform prevederilor mai multor acte normative în vigoare, doar patru îşi îndeplinesc obligaţiile, iar pentru acestea consilierii locali au aprobat joi, în timpul unei şedinţe, o hotărâre care vizează Planul de acţiune pentru acest an.
Directoarea Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială (DAPS) din cadrul Primăriei municipiului Tulcea, Ştefana Zibileanu, a declarat în timpul şedinţei că din cele 33 de persoane incluse în cele 30 de dosare întocmite în baza Legii nr. 416/2002 privind venitul minim garantat, doar patru persoane prestează ore de muncă în folosul comunităţii.
‘Celelalte persoane fie sunt vârstnici, fie au în întreţinere copii cu vârste până la 7 ani’, a menţionat directoarea DAPS.
De câţiva ani, DAPS are în evidenţă 153 de persoane care ar trebui să presteze câte 20 sau 40 de ore de muncă în folosul comunităţii, conform legii nr. 272/2004 privind protecţia drepturilor copilului care prevede această obligaţie ca modalitate de coerciţie pentru persoanele care se fac vinovate de separarea copilului de familie.
‘Legiuitorul a prevăzut aceste ore de muncă în folosul comunităţii, dar nu a găsit calea legală prin care, dacă nu se fac aceste ore, persoanele în cauză să fie sancţionate. În plus, ele sunt plecate din ţară sau au probleme psihice’, a mai spus directoarea Ştefana Zibileanu.
La rândul său, primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, a declarat în timpul şedinţei că, potrivit Ordonanţei de Guvern nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, autorităţile publice locale pot transforma, în baza unor hotărâri judecătoreşti, un debit în ore de muncă în folosul comunităţii, însă acestea nu pot fi puse în practică, din cauză că nu există niciun mijloc de coerciţie.
‘Această muncă pe care o face aparatul de specialitate al primarilor este de Sisif, pentru că după ce persoana respectivă primeşte sentinţa şi nu îşi face orele de muncă, primăria este obligată să facă un nou proces pentru a repune persoana respectivă în debit. Practic, noi facem o muncă obligatorie, dar degeaba. Nu ai ce să execuţi de la persoanele fără niciun fel de venit. Am făcut multe demersuri pentru ca legislaţia să se schimbe, astfel încât persoanele care nu fac muncă în folosul comunităţii să facă detenţie’, a menţionat primarul municipiului, Ştefan Ilie.
Planul de acţiune aprobat joi de consilierii locali se aprobă anual şi poate fi actualizat, în funcţie de solicitările primite de la instituţiile partenere în întocmirea acestui plan. Acţiunile incluse în acesta sunt de curăţare şi de măturare sau curăţare de zăpadă a unor suprafeţe de circa 700.000 de metri pătraţi pe lună.