O femeie în vârstă de 37 ani a fost rănită, joi, în urma coliziunii dintre două autoturisme, pe drumul naţional DN 15, în localitatea Alexandru cel Bun, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
‘Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 61 ani, din Alexandru cel Bun, conducea un autoturism pe sectorul de drum menţionat, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 32 ani, din Pângăraţi. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea unei femei în vârstă de 37 ani, din Tarcău, pasager în al doilea autoturism’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
Victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.