Finlanda a convenit, pentru prima dată în ultimii ani, să exporte materiale de apărare Turciei, conform unor relatări de miercuri din media finlandeze, preluate de DPA, notează Agerpres.
Dezvăluirea, apărute în ziarele Hufvudstadsbladet şi Helsingin Sanomat, survine într-un moment delicat pentru acest stat nordic, care, alături de Suedia, încearcă să obţină aderarea la NATO.
Turcia, stat membru al Alianţei Nord-Atlantice, a ameninţat că va bloca aderarea Suediei, în urma unui incident recent în care a fost ars un exemplar din Coran, cartea sfântă a islamului.
Guvernul finlandez a transmis marţi că, în cazul în care aplicaţia Suediei ar urma să fie blocată pe termen lung, ar putea fi nevoită să încerce o aderare la NATO singură. Însă ministrul de Externe, Pekka Haavisto, a precizat că este încă prea devreme să se ia o poziţie în legătură cu acest subiect.
Conform relatărilor din presă, ministrul Apărării, Mikko Savola, a semnat un permis de livrare pentru 12.000 de tone de plăci de oţel de protecţie pentru vehicule blindate, produse de compania finlandeză Miilux, care a făcut solicitarea.
Agenţia finlandeză de ştiri STT a transmis că a primit confirmarea de la cercuri informate că licenţa de export a fost aprobată.
Şefa unui partid din guvernul de coaliţie, ministrul Educaţiei, Li Andersson, de la Alianţa de Stânga, a scris pe Twitter că această chestiune nu a fost discutată în cadrul guvernului. Partidul său este împotriva exportului de material de apărare către ţări aflate în război sau care încalcă drepturile omului.
Chiar dacă nu există un embargo, Finlanda şi Suedia nu au exportat, în practică, echipamente militare Turciei de când aceasta a invadat zonele controlate de kurzi în Siria în 2019.
Însă, în cadrul demersurilor Finlandei şi Suediei de aderare la NATO, astfel de exporturi de echipamente militare joacă un rol important pentru Turcia, care blochează de mai multe luni extinderea Alianţei Nord-Atlantice. Suedia a anunţat deja în urmă cu ceva timp că este dispusă să livreze din nou arme Turciei.
sursa – AGERPRES
Articolul Presă: Finlanda va trimite materiale militare Turciei apare prima dată în Ecopolitic.