Traficul rutier este blocat, vineri, la prânz, pe DN 1D, între localitatea Jilavele şi graniţa cu judeţul Prahova, din cauza unui TIR care a derapat şi s-a răsturnat pe partea carosabilă, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa.
Conform sursei citate, în urma evenimentului nu s-au înregistrat victime.
Circulaţia este deviată pe DJ 101, către localitatea Dridu.
De asemenea, pe DJ 302 Roşiori – Moviliţa se circulă în condiţii de iarnă, iar un microbuz fără călători a derapat în şanţ, nefiind înregistrate victime.
‘Având în vedere avertizările meteorologice de Cod galben privind fenomene de viscol şi ninsori valabile pentru judeţul nostru, în perioada 27 ianuarie, ora 10,00 – 29 ianuarie, ora 10,00, reamintim conducătorilor auto să respecte toate regulile de circulaţie, precum şi să adapteze permanent viteza de deplasare la condiţiile de drum şi la cele de trafic. (…) înainte de a pleca la drum, verificaţi starea traseului pe care urmează să îl parcurgeţi şi pregătiţi autovehiculul pentru drum, verificând funcţionarea sistemelor de iluminare-semnalizare, ventilare-degivrare, dar şi verificând informaţii actualizate despre situaţia traficului, pe care le puteţi găsi pe siteul oficial al Poliţiei Române, la secţiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic’, arată IJP.