AcasăStiri generaleIncendiu Voluntari/40 de locatari ai unui bloc din apropiere, evacuaţi

Incendiu Voluntari/40 de locatari ai unui bloc din apropiere, evacuaţi

Pompierii au evacuat, preventiv, 40 de locatari ai unui bloc din apropierea depozitului care a luat foc, vineri, în localitatea Voluntari.

‘La aproximativ 100 de metri de hala afectată de incendiu este un bloc de locuinţe. Nu există risc de propagare a incendiului la bloc, însă în mod preventiv a fost luată măsura de evacuare a locatarilor’, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).

Traficul rutier a fost restricţionat în zona Şoselei de Centură.

Potrivit sursei citate, au ars mase plastice şi paleţi cu dezinfectanţi. Suprafaţa afectată în acest moment este de 2.000 de metri pătraţi. Nu sunt înregistrate victime, precizează ISUBIF.

Au fost alertate 16 autospeciale de stingere, trei autoscări, două echipaje pentru descarcerare şi SMURD.

Pentru informarea şi avertizarea populaţiei privind degajarea de fum a fost remis un mesaj prin sistemul RO-ALERT.

Potrivit sursei citate, a fost realizat un dispozitiv de intervenţie pe laturile clădirii afectate de incendiu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks