Bugetul general consolidat al municipiului Craiova pe anul 2023 este de 2 miliarde de lei, adică 400 milioane euro, cu o creştere de circa 17% faţă de anul 2022, când municipiul a avut un buget de de 1,7 miliarde lei (339 milioane euro).
Potrivit primarului municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, bugetul local reprezintă 1,3 miliarde lei, adică 270 milioane euro, iar secţiunea de funcţionare este de 650 milioane lei, adică 130 milioane de euro şi va fi utilizată pentru funcţionarea şi întreţinerea Primăriei Craiova, instituţiilor publice de subordine locală, pentru întreţinerea domeniului public, acordarea de subvenţii şi ajutoare persoanelor vulnerabile etc.
‘Secţiunea de dezvoltare este de 704 milioane lei, adică 141 milioane de euro şi va fi utilizată pentru finanţarea lucrărilor de investiţii noi şi în continuarea dotărilor şi reparaţiilor capitale, a proiectelor cu finanţare externă nerambursabile, ceea ce înseamnă peste jumătate din buget pentru dezvoltare anul acesta fără a aduna aici şi investiţiile din credite externe, adică alte 8 milioane de euro pentru anul acesta. Sursele de finanţare ale bugetului local sunt impozite şi taxe locale şi cote defalcate din impozitul pe venit în sumă de 681 milioane de lei, sume alocate de la bugetul de stat – 251 milioane lei, sume primite de la Uniunea Europeană – 349 milioane lei’, a spus Vasilescu, vineri, la dezbaterea publică a bugetului pe acest an.
La capitolul ordine publică, 32 milioane de lei merg anul acesta pentru funcţionarea şi întreţinerea Poliţiei Locale Craiova, precum şi pentru activitatea de protecţie civilă şi 127.000 lei pentru secţiunea de dezvoltare, reprezentând lucrări de dezvoltare completare a sistemului de înştiinţare-alarmare al municipiului Craiova prin achiziţia de sirene electronice de 1200 W.
De asemenea, la capitolul învăţământ, 246 milioane lei reprezentând 49 milioane de euro reprezintă bugetul pentru funcţionarea şi întreţinerea celor 9 creşe, 43 de grădiniţe, 23 de şcoli şi 25 de licee, seminarii şi colegii de pe raza municipiului Craiova, precum şi pentru 8 unităţi de învăţământ particular, pentru naveta profesorilor, bursele elevilor, drepturile băneşti ale copiilor cu CES şi stimulentele financiare acordate copiilor din familii defavorizate în scopul stimulării participării în învăţământul preşcolar.
‘Proiecte cu finanţare externă nerambursabilă, aflate în curs de implementare la capitolul învăţământ sunt: construire două creşe pe strada Potelu cartier Romanescu şi strada Artileriei – cartier Veterani, pentru care noi alocăm 8.000 de lei pentru că sunt finanţate prin PNRR şi de aceea suma este atât de mică, aceasta fiind partea noastră de cofinanţare’, a precizat Lia Olguţa Vasilescu.
Aceasta a mai afirmat că municipalitatea va continua implementarea măsurilor pentru limitarea răspândirii coronavirusului în unităţile de învăţământ preuniversitar din municipiul Craiova pentru care sunt alocaţi 40 milioane lei. ‘Este un proiect început acum trei ani în perioada când era coronavirusul. Între timp am renunţat la măştile care trebuiau să ne vină prin acest proiect, dar au rămas materialele de curăţenie, dezinfectanţi şi aparatura de filtrare a aerului, care cred că este necesară în toate şcolile’, a mai spus primarul Craiovei.
De menţionat că bugetul general consolidat al municipiului Craiova pe anul 2022 a fost de 1,7 miliarde ei, adică 339 milioane euro, cu o creştere de 21% faţă de anul 2021. Anul trecut, pentru secţiunea de funcţionare s-a cheltuit un procent de circa 57% din buget. AGERPRES / (AS – autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă)