AcasăPoliticaLider al grupării Stat Islamic, ucis într-un raid american

Lider al grupării Stat Islamic, ucis într-un raid american

Un lider al grupării Stat Islamic, identificat drept Bilal al-Sudani, şi „aproximativ zece persoane” care aveau legături cu organizaţia teroristă au fost ucise miercuri într-un raid american în Somalia, a anunţat joi executivul american, informează AFP, scrie Agerpres.

„Al-Sudani era responsabil cu încurajarea prezenţei în creştere a grupării Stat Islamic în Africa şi cu finanţarea operaţiunilor sale în întreaga lume, inclusiv în Afganistan”, a declarat într-un comunicat şeful Pentagonului, Lloyd Austin.

Această operaţiune, pregătită de „câteva luni”, nu a provocat victime în rândul populaţiei civile şi nici în rândul armatei americane, a declarat un înalt oficial de la Casa Albă în timpul unui interviu acordat jurnaliştilor.

Acesta a declarat că raidul a fost precedat de „repetiţii ample” ale forţelor americane, în locuri „construite special” pentru a imita terenul pe care a avut loc, o peşteră aflată în munţii din nordul Somaliei.”Am fost pregătiţi să îl capturăm pe al-Sudani”, a spus acesta.

Preşedintele Joe „Biden a spus foarte clar că suntem hotărâţi să găsim şi să eliminăm toate ameninţările teroriste la adresa Statelor Unite şi a poporului american oriunde s-ar afla, chiar şi în cele mai îndepărtate locuri”, a susţinut un alt oficial de la Casa Albă.

Potrivit Reuters, operaţiunea a fost aprobată de preşedintele Joe Biden la începutul acestei săptămâni şi a fost dusă la îndeplinire în ultimele 24 de ore.

În luna august a anului trecut, liderul Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, a fost ucis pe balconul său din Afganistan în urma unui atac american cu dronă.

sursa – AGERPRES

Articolul Lider al grupării Stat Islamic, ucis într-un raid american apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks