AcasăStiri generaleTimiş: Expoziţia Culturii Bănăţene, cu 200 de repere, încheie proiectul Performanţe Bănăţene,...

Timiş: Expoziţia Culturii Bănăţene, cu 200 de repere, încheie proiectul Performanţe Bănăţene, iniţiat de Remi Rădulescu

Inventatorul timişorean Remi Rădulescu va vernisa vineri, în foaierul Filarmonicii Banatul din Timişoara, cea de-a patra expoziţie din cadrul proiectului intitulat’Performanţe Bănăţene’ din toate timpurile, dedicată ‘Culturii Bănăţene’, în contextul anului TM 2023, care cuprinde 200 de repere din cultura bănăţeană.

Pe simeze sunt montate 68 de planşe şi panouri şi peste 150 de exponate amenajate în şapte vitrine.

‘Am ţinut foarte mult să aducem în prim-plan aceste personalităţi ale culturii bănăţene de toate etniile, aspect care dovedeşte multiculturalitatea acestui spaţiu, pentru că nu se prea povesteşte mult despre ei, despre faptul că aici au fost odată Traian Grosăvescu, supranumit Caruso al României, Bartok Bela, Nikolaus Lenau, Dimitrie Ţichindeal, pictorul Corneliu Baba, faimoasa familie a Bredicenilor, Coriolan cu cei doi fii, Caius şi Tiberiu, marele actor american Bela Lugoşi, devenit celebru pentru interpretarea rolului Dracula, sau Iosif Constantin Drăgan, care a finanţat cea mai mare sculptură în piatră, chipul lui Decebal, la intrarea Dunării în România. Sunt legat de tot Banatul şi de toată România, pentru că am reprezentat inteligenţa şi inventica românească la saloanele internaţionale din întreaga lume. Poate că Timişoara va reuşi să facă un muzeu care să devină un brand al Banatului, al României, cu toate expoziţiile pe care le avem aici şi le vom mai adăuga’, a declarat, pentru AGERPRES, Remi Rădulescu.

Această expoziţie încheie periplul iniţiat de inventator, care a trecut prin proiectul ‘Performanţe Bănăţene’ patru expoziţii permanente (Premierele Bănăţene, Expoziţia Tehnicii Bănăţene Antedecembriste, care pot fi văzute la Casa Tineretului, Expoziţia Sportului Bănăţean amplasată în Sala sporturilor ‘Constantin Jude’ şi Expoziţia Culturii Bănăţene de la Filarmonica Banatul) şi care vin să înnobileze Timişoara Capitală Europeană a Culturii 2023. Toate aceste evenimente sunt evidenţiate prin 274 de panouri, peste 700 de exponate montate în 34 de vitrine şi 35 de sisteme expoziţionale.

‘Ideea pe care eu am pus-o, când am demarat proiectul, a fost ca aceste patru expoziţii să fie expuse într-un muzeu, dar acesta nu există şi atunci le-am prezentat în mai multe locaţii. (…). Toate exponatele îmi sunt la fel de dragi, îmi amintesc cu plăcere de Corneliu Murgu, de Corneliu Baba, Sorin Titel, Bartok Bela, Phoenix. Prezenta expoziţie se referă la personalităţi care nu mai sunt printre noi, cu excepţia trupei Phoenix şi a laureaţilor Premiilor Nobel, Herta Muller şi Ştefan Hell, care şi-au făcut studiile la Liceul german ‘Nikolaus Lenau’ din Timişoara; cred că este singurul liceu din lume care a dat doi laureaţi Nobel’, a mai spus Demi Rădulescu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks