AcasăPoliticaPrima ședință a Consiliului Politic National al PSD din 2023: Rotativa premierilor...

Prima ședință a Consiliului Politic National al PSD din 2023: Rotativa premierilor și prioritățile din programul de guvernare, analiza Guvernării, pe agendă

A inceput prima sedință a Consiliului National al PSD pe 2023. Liderii PSD discută despre rotativa premierilor în coaliție, așteptată în luna mai si prioritățile din programul de guvernare precm si o analiza a Guvernării, ce ar trebui să se schimbe sa se îmbunătățească guvernarea. 

Conducerea PSD se reunește la Sinaia.

La ora 10.00 are loc Consiliul Politic Național al Partidului Social Democrat iar la 15.00 – Reuniunea Grupurilor Parlamentare ale Partidului Social Democrat, la Hotel Mara.

O prioritate în noua sesiune parlamentară este legată de legile educației naționale.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD Vasile Dîncu a declarat pentru edupedu.ro că a solicitat preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, prelungirea termenelor pentru prezentarea legilor Educaţiei în coaliţie şi în guvern.

Dîncu susţinea că proiectele de lege „trebuie revăzute serios”, şi anunţă că aînceput o analiză cu peste 200 de membri din Departamentul educaţie al partidului.

În replică, purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe i-a răspuns lui Vasile Dîncu, care a solicitat modificarea calendarului pentru adoptarea legilor educaţiei, precizând că acest calendar este agreat în coaliţie şi rămâne acelaşi. Legile Educaţiei îşi vor urma parcursul aşa cum am stabilit, precizează Stroe.

Articolul Prima ședință a Consiliului Politic National al PSD din 2023: Rotativa premierilor și prioritățile din programul de guvernare, analiza Guvernării, pe agendă apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks