AcasăStiri generaleCamera Deputaţilor - convocată miercuri în prima sesiune a anului

Camera Deputaţilor – convocată miercuri în prima sesiune a anului

Camera Deputaţilor este convocată miercuri, la ora 16,00, în prima sesiune ordinară a anului 2023.

Potrivit unui comunicat transmis luni de Camera Deputaţilor, şedinţa Biroului permanent, în vechea componenţă, va avea loc începând cu ora 13,30, iar de la ora 16,00 se va întruni plenul.

Conform regulamentului, în şedinţa de plen vor fi aleşi membrii noului Birou permanent, respectiv vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii acestui for.

Alegerea acestora se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, potrivit configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor şi negocierii liderilor grupurilor parlamentare.

Lista candidaţilor propuşi pentru Biroul permanent se supune în întregime votului Camerei Deputaţilor şi se aprobă cu votul deschis al majorităţii deputaţilor prezenţi, precizează sursa citată.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks