Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, printr-un proiect de lege, două contracte de finanţare între România şi Banca Europeană de Investiţii (BEI), în valoare de 87 milioane de euro şi, respectiv, 123,6 milioane de euro, în baza cărora vor fi efectuate lucrări de investiţii pentru 26 de unităţi spitaliceşti din mai multe judeţe şi din Bucureşti.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, cele două proiecte constau în lucrări de investiţii (reabilitări, extinderi, consolidări, reabilitări capitale, modernizări, dotări etc) pentru 26 de unităţi spitaliceşti din judeţele Bacău, Bihor, Braşov, Călăraşi, Constanţa, Covasna. Dolj, Harghita, Giurgiu, Neamţ, Olt, Prahova, Teleorman şi din municipiul Bucureşti, în valoare totală de aproximativ 1.440 milioane de lei.
‘Implementarea proiectelor va fi asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii SA, în calitate de agenţie de implementare. În această calitate, Ministerului Dezvoltării i se deleagă întreaga autoritate şi responsabilitate privind realizarea proiectelor şi utilizarea fondurilor alocate acestora. Cheltuielile aferente proiectelor vor fi cuprinse în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie prin legile bugetare anuale’, se arată în comunicat.
Sursa citată precizează că, potrivit estimărilor, proiectele se vor finaliza în anul 2025.
‘Disponibilizarea împrumuturilor se face cu până la 36 de luni de la data semnării contractului de finanţare, în cazul împrumutului în valoare de 87 milioane euro, respectiv 48 de luni de la data semnării contractului de finanţare în cazul împrumutului în valoare de 123,6 milioane euro. Tragerile în cadrul împrumutului vor fi efectuate de către Ministerul Finanţelor, în baza raportărilor furnizate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei’, se arată în comunicat.