Noul şef al diplomaţiei chineze, Qin Gang, doreşte să construiască legături mai strânse cu Arabia Saudită şi să înfiinţeze cât mai curând o zonă de liber schimb China-Golf, potrivit unui comunicat al ministerului de Externe de la Beijing dat publicităţii luni seara, informează marţi Reuters, conform Agerpres.
Qin, care a fost numit recent în funcţie, a făcut această sugestie într-o conversaţie telefonică cu omologul său saudit, prinţul Faisal bin Farhan Al Saud, adăugând că autorităţile de la Beijing apreciază foarte mult sprijinul ferm şi constant al Arabiei Saudite în problemele care privesc interesele principale ale Chinei.
El a spus că cele două ţări ar trebui să îşi continue extinderea cooperării în materie de economie, comerţ, energie, infrastructură, investiţii, finanţe şi înaltă tehnologie. În plus, Qin a insistat asupra consolidării parteneriatului strategic China-Golf şi a construirii „Zonei de Liber Schimb China-Golf cât mai curând posibil”.
Prinţul Faisal a declarat că Arabia Saudită consideră relaţiile cu China o piatră de temelie importantă a relaţiilor sale externe şi că ţara sa aderă pe deplin la principiul unei singure Chine, potrivit declaraţiei ministerului chinez de Externe.
Qin, revenit recent dintr-un turneu în mai multe ţări africane, a avut, de asemenea, conversaţii telefonice cu vicepremierul şi ministrul de externe olandez Wopke Hoekstra şi cu omologul argentinian Santiago Cafierro, potrivit presei de stat.
sursa – AGERPRES
Articolul China vrea legături economice mai puternice cu Arabia Saudită apare prima dată în Ecopolitic.