Traficul rutier pe DN 18 prin Pasul Prislop din Munţii Pietrosul Rodnei, conexiunea rutieră dintre judeţele Maramureş şi Suceava, este îngreunat de vizibilitatea redusă şi ninsoare, iar drumarii au fost nevoiţi să intervină pentru a răspândi material antiderapant, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureş, Dan Bucă.
‘Vizibilitatea în trafic este redusă de ceaţă, sub 150 de metri, pe DN 18, în Pasul Prislop, între km 165 şi km 178. Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă. Sectoarele de drumuri naţionale au partea carosabilă acoperită cu un strat de zăpadă frământată care măsoară până la un centimetru. Angajaţii Secţiei de Drumuri Naţionale au intervenit cu 25 utilaje şi au împrăştiat 151 de tone de material antiderapant. Carosabilul sectoarelor de drumuri judeţene este, de asemenea, acoperit cu un strat de zăpadă frământată care măsoară, pe alocuri, între 1-2 cm. Angajaţii SC Drumuri şi Poduri au acţionat cu 35 utilaje şi au răspândit 633 tone de material antiderapant’, a spus Dan Bucă.
Conform acestuia, în judeţ continuă să ningă, iar stratul de zăpadă depus e în creştere.
‘Cerul este acoperit. Ninge în judeţ. (…) Vântul suflă slab, la moderat cu intensificări temporare la munte, temporare de până la 60 km/h în zona înaltă de munte. Stratul de zăpadă măsura la Iezer, în Munţii Pietrosul Rodnei, la staţia meteo 43 cm, în municipiul Baia Mare şi Fereşti, 9 cm la Valea Vişeului, 7 cm la Cavnic, Băiuţ şi Ocna Şugatag, 6 cm la Firiza, Baia Sprie şi Baia Borşa, 5 cm pe Valea Vaserului, Vadu Izei, Coroieni şi Răzoarăe, 4 cm la Târgu Lăpus, şi 3 cm în municipiul Sighetu Marmaţiei’, a mai precizat Dan Bucă.
Totodată, CJSU Maramureş recomandă conducătorilor auto să conducă preventiv, să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi cele meteorologice, să păstreze o distanţă de siguranţă între vehicule la frânare distanţa de oprire a vehiculului este mai mare pe carosabil acoperit de zăpadă/zăpadă frământată, să se asigure de funcţionalitatea sistemelor de iluminare şi de climatizare, să evite depăşirile şi efectuarea altor manevre. De asemenea, a fost amintită şi obligativitatea echipării vehiculelor cu anvelope de iarna.